Monstrul pedofil, apărat de mamă, acuzat de fiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama lui Dan Ungur a angajat un avocat care să-i scoată fiul bolnav din arest. Bărbatul de 41 de ani este judecat pentru pedofilie infantilă după ce a exploatat sexual mai multe fetiţe cu vârste între 14 şi 16 ani.

Ana Ungur îşi apără fiul indiferent cât de grave sunt acuzaţiile care i se aduc acestuia. Cu lacrimi în ochi, femeia refuză să creadă că, în urmă cu 41 de ani, a dat naştere unui adevărat monstru şi spune că fiul ei a căzut victimă unei înscenări puse la punct de fosta lui soţie şi de băiatul lor, Ionuţ.


„Fiul lui l-a acuzat cel mai tare. Fosta soţie, cu care are doi copii, a vrut să-l bage în puşcărie încă de acum doi ani. Ea şi cu Ionuţ au plătit-o pe o fostă prietenă de-a acestuia să spună că a fost violată de Dan. S-a dovedit că a fost o minciună”, susţine Ana Ungur. Femeia este convinsă că, şi de data aceasta, fiul ei este acuzat pe nedrept. „El mi-a spus, la un moment dat, că Ionuţ se laudă că vrea să-l bage la puşcărie, iar pe mine să mă omoare ca să rămână cu apartamentele”, a mai spus mama pedofilului. Fosta soţie a pedofilului se află în prezent în Italia, iar fiul său, Ionuţ, a declarat, în faţa procurorului de caz, că tatăl lui „foloseşte două telefoane, iar pe unul dintre ele are filmuleţe cu fete în ipostaze pornografice“.


„Chiar s-a oferit să-mi arate aceste filmuleţe, dar l-am refuzat”, a spus Ionuţ Ungur. În opinia Anei Ungur, fiul ei ar trebui pus de îndată în libertate. „Fiul meu a suferit un accident. De atunci are gâtul rupt şi e tot bolnav. El e mare, dar nu are minte, îl prosteşte oricine. El este un om pierdut în spaţiu. I-am spus şi avocatei pe care a avut-o să-l ducă la un psihiatru”, a adăugat mama bărbatului acuzat de trafic de minori, de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori şi de act sexual cu minor, toate fiind săvârşite în formă calificată. Mai nou, pedofilul şi-a schimbat apărătorul. „Momentan am făcut un angajament doar pentru faza de studiere a dosarului şi pentru a discuta cu inculpatul”, a spus avocatul Cosmin Bolosin.

Dacă voi fi angajat în această cauză, voi cere efectuarea unei expertize psihiatrice.
Cosmin Bolosin, avoca
t

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite