Luptă acerbă pentru o păşune în comuna Domașnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi localnici îl acuză pe primar că a încălcat legea prin refuzul categoric de a le concesiona un teren public. În timp ce autorităţile susţin că hotărârea de consiliu local este corectă, oamenii se încăpăţânează să îşi facă dreptate.

Scandalul de la Domaşnea durează de luni bune. Oamenii sunt supăraţi pe refuzul primarului Petru Lorinţ de a le concesiona o suprafaţă de teren pe care aceştia să îşi ducă animalele. Localnicii au ieşit în stradă şi lucrurile au ajuns până la măsura extremă de blocare cu animalele a Drumului European. Boicotările lor pleacă de la faptul că edilul-şef a scos de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre care îi viza.


„Nu este firesc ca suprafaţa de teren să ajungă în gestionarea unui om de afaceri, iar noi să nu avem unde să ducem animalele la păscut. Am ieşit cu ele pe Drumul European, le-am dus în faţa primăriei, am venit la prefectură să sesizăm ilegalitatea. Pentru că nimeni nu ne dă dreptate, depunem plângeri penale împotriva primarului, a consilierilor locali şi a prefectului, pentru abuz în serviciu”, a declarat Tudor Milulescu, şeful comisiei pentru Agricultură, care reprezintă Asociaţia Crescătorilor de Animale din Domaşnea. 


Primarul se apără


Edilul-şef al comunei Domaşnea nu se lasă impresionat de faptul că localnicii vor să meargă până la Comisia Europeană a Drepturilor Omului sau chiar în instanţă. Primarul susţine că a respectat legea, iar niciun control pe care l-a primit până acum nu a arătat contrariul. „Am scos proiectul de pe ordinea de zi, pentru că aleşii locali au decis acest lucru, în urma unui control pe care l-au făcut în teren. Aceştia au constatat, la fel ca şi cei de la APIA, că terenul nu este îngrijit”, a spus primarul Petru Lorinţ.

Prefectura stă departe de acest scandal

Prefectul de Caraş-Severin a fost luat cu asalt pentru a doua oară în această săptămână de membrii Asociaţiei Crescătorilor de Animale. Acesta le-a explicat oamenilor că nu poate interveni în scandal şi nici ataca în contencios-administrativ decizia forului local. „Din punctul nostru de vedere, proiectul de hotărâre a fost făcut ca la carte. Juriştii noştri l-au analizat, iar legea a fost respectată în totalitate”, a subliniat prefectul Octavian Ţunea. Astfel că acum oamenii vor ataca pe cont propriu şi această hotărâre în instanţă. De asemenea, iau în calcul noi acţiuni de protest.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite