Ziua Recoltei bănăţene cu ouă de struţ moldovenesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După prima zi de târg agricultorii s-au declarat mulţumiţi de vânzări, iar reşiţenii au plecat acasă cu plasele pline de bunătăţi. Chiar dacă este criză ţăranii şi comercianţii s-au pregătit din timp cu legume şi fructe din cele mai alese, dar s-au întrecut şi în ornarea cât mai atrăgătore a tarabelor.

De la oale din lut, specialităţi ungureşti sau produse din plante şi până la ouă de struţ şi brânzeturi premiate de specialişti, toate acestea fac furori la Ziua Recoltei. Oul de struţ moldovean a fost cel care a stârnit cel mai mult interesul. Reşiţenii au fost curioşi să afle cum se prepară. „Am adus aceste ouă din Buzău pentru că am vrut diversitate la această ediţie târgului de toamnă. Nu credeam că vânzarea lor va merge aşa de bine. Mai sunt trei la vânzare”, a spus Cristina Neagu, de 38 de ani. Familia Neagu se ocupă de agricultură de aproape şase ani, iar în pieţele reşiţene sunt prezenţi de cinci ani.

Brânzeturi bănăţene
Brânzeturile de Fârliug sunt cunoscute în Banat. Puţini ştiu însă că sunt marcă înregistrată.  . Dumitru Marta, de 56 de ani, şi-a pus costumul tradiţional, vechi de 150 de ani şi a venit la Ziua Recoltei cu brânzeturi cu „brand” Fârliug. „Eu mă bucur de fiecare dată când e Ziua Recoltei. A devenit o tradiţie să particip şi după ce merg la târguri naţionale şi internaţionale vin şi la Reşiţa ca să arăt oamenilor că avem produse de bună calitate şi în judeţ”, a spus Dumitru Marta. Reşiţenii au cheltuit pentru provizii în medie 100 de lei. Fie au cumpărat legume pentru murături, fie produse tradiţionale româneşti. „Ştiam că se va organiza Ziua Recoltei şi mi-am cumpărat castraveţi şi gogoşari pentru murături”, a spus Evelina Moată, de 36 de ani din Reşiţa.

Au ţinut preţurile cât mai jos
Gospodinele au cumpărat cel mai ieftin ceapa cu 1,5 lei. Vinetele costă şi 1,5 lei, castraveţii, 2,5 lei, cartofi, 1,5 lei, ardeii, 2,5 lei. Pentru butoiul de varză preţurile cele mai mici au fost 1,5 lei o căpăţână. Brânzeturile mai pot fi cumpărate şi mâine la următoarele preţuri: caş de oaie - 20 de lei, urdă - 12 lei, brânză de oaie - 20 de lei şi caşcaval tradiţional - 30 de lei. Şi nu în ultimul rând oul de struţ moldovenesc adus Buzău costă 50 de lei şi trebuie specificat faptul că acesta poate fi păstrat chiar şi un an de zile. Gospodinele îşi pot cumpăra oale din lut chiar şi cu 40 de lei.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite