Reşiţa: Zăpada a pus pădurile tinere la pământ ( FOTOREPORTAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Zăpada a pus pădurile tinere la pământ ( FOTOREPORTAJ)
Reşiţa: Zăpada a pus pădurile tinere la pământ ( FOTOREPORTAJ)

Mii de arbori doborâţi de cantităţile mari de nea urmează să fie tăiaţi de angajaţii ocoalelor silvice în încercarea de a mai limita dimensiunile pagubelor.

Prima zăpadă a anului, care a căzut nu numai timpuriu, ci şi în cantităţi foarte mari, nu a luat prin surprindere doar autorităţile şi şoferii aflaţi în trafic. Fondul forestier al judeţului a fost serios afectat în urma ninsorilor de săptămâna trecută, în mai multe păduri fiind constatate adevărate dezastre naturale. Căderile masive de zăpadă au făcut ca mii de arbori să cedeze, unele păduri arătând ca după defrişare. Cele mai mari pagube s-au produs în zona Secu, pe platoul Iabalcea şi Valea Sodol, precum şi în pădurile dintre Anina şi Oraviţa. Firmele de exploatare foresterieră nu au decât să se bucure de acest aspect, ocoalele silvice urmând să scoată masa lemnoasă la vânzare.

image



Scăderea bruscă a temperaturii a fost fatală

Bogdan Ivan, technician ecolog în Protecţia Calităţii Mediului, explică motivele pentru care mii de arbori au fost doborâţi la pământ. „Au cedat sub greutatea zăpezii care a căzut în cantităţi foarte mari într-un timp scurt. Singura explicaţie pentru acest fenomen ar fi diferenţa bruscă de temperatură, care a împiedicat metabolismul plantelor la trecerea de la toamnă la iarnă. Aceasta nu s-a făcut treptat, ci brusc. Astfel, frunzele arborilor nu au apucat să cadă, iar seva mai circula încă prin vasele lemnoase. La temperaturi negative, seva a îngheţat şi lemnul a devenit foarte casant. Aşa se face că, arbori sănătoşi, de 25 sau 30 de ani, au fost pur şi simplu rupţi de la jumătate”, explică Bogdan Ivan.

image



Valoare mică pentru lemn

Arborii doborâţi de zăpada timpurie vor fi adunaţi şi exploataţi de angajaţii ocoalelor silvice. Cota de piaţă a lor nu va mai fi însă aceeaşi cu cea care ar fi rezultat în cazul exploatării lor de către specialişti. În plus, au fost rupţi o mulţime de arbori care nu ajunseseră încă la vârsta la care ar fi putut fi tăiaţi. „Masa lemnoasă rezultată în urma căderilor masive de zăpadă urmează a fi pusă în valoare. Vom face asta în cel mai scurt timp posibil pentru a evita deprecierea şi calitatea lemnului. Masa lemnoasă va fi vândută doar prin licitaţii”, a declarat Cătălin Mocanu, inginer responsabil Fond Forestier Oraviţa.

image



Probleme de la prima zăpadă

Căzută la mijlocul acestei luni, prima ninsoare a anului a provocat nenumărate probleme în judeţ. Pe lângă dezastrul din păduri, cantităţile mari de zăpadă au lăsat, timp de mai multe zile, localităţi fără energie electrică şi au blocat mai multe drumuri judeţene.

image




Gianluca Farina, un specialist italian pe probleme de mediu care vizitează des zona Anina-Oraviţa, a comentat la rândul său efectele dezastruoase ale primei ninsori din acest an. „Sunt o mulţime de arbori căzuţi la pământ. E bine însă că pădurile din zonă sunt bine populate şi efectele nu vor fi chiar atât de dramatice. E păcat însă că au fost rupţi mulţi puieţi şi arbori care nu au ajuns la maturitate, iar unui copac îi trebuie zeci de ani pentru a ajunge la vârsta şi caracteristicile care-i permit să fie exploatat”.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite