Vacanţa după vacanţă cu schiurile pe pârtia din staţiunea de pe Semenic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpada după sărbătorile de iarnă îi face pe reşiţeni să-şi prelungească vacanţele
Zăpada după sărbătorile de iarnă îi face pe reşiţeni să-şi prelungească vacanţele

Operatorii de turism din principalele staţiuni cărăşene sunt pregătiţi să-i primească pe turiştii care şi-au prelungit concediul de iarnă. Pasionaţii de schi şi de săniuş vor încerca să profite de zilele cu zăpadă, mai ales că, în perioada sărbătorilor de iarnă, lipsa acesteia a lăsat de izbelişte cele cinci pârtii de schi.

 „Mai am câteva zile libere şi o să merg cu prietenii pe Semenic. Am înţeles că este multă zăpadă ca să ne dăm cu sania şi să schiem“, a spus Alex Petruţ, un tânăr reşiţean.

Administratorii pensiunilor de pe Semenic sunt însă încrezători şi spun că, începând de astăzi, turiştii le vor călca pragul. Ei sunt convinşi că, de astăzi, vor avea foarte mulţi clienţi, mai ales pentru că locurile de cazare, spun ei, sunt suficiente. „În mod sigur, cei care vor veni pe munte vor putea să schieze în voie. În această dimineaţă sunt funcţionale pârtia de toobing şi «Crucea de brazi»”, a declarat Daniel Cizmaş, administratorul SC Alpintrans Semenic.
Cei care vor să folosească o pârtie de 1.200 de metri mai au de aşteptat, deoarece stratul de zăpadă trebuie să fie de peste 70 de centimetri, dar reşiţenii au la dispoziţie celelalte cinci pârtii proaspăt amenajate.

Investiţii de mii de euro

În mai puţin de jumătate de an, pe Semenic au fost făcute mai multe lucrări de modernizare a staţiunii. Cea mai importantă investiţie este proiectul de 200.000 de euro, care înseamnă trei pârtii deservite de skilift, dintre care una este pentru toobing. O altă lucrare majoră este cea făcută la pârtia „Idioţi“.
„Valoarea proiectului este de 50.000 de euro. Avem skilift şi am pus nocturnă. Sperăm să îi atragem în acest fel pe turişti“, a declarat Mircea Duşan, administratorul hotelului „Duşan şi fiul“.


Cât ne costă plimbarea cu skiliftul

Preţurile pentru o urcare cu skiliftul pe pârtia „Crucea de brazi“ costă 4 lei, abonamentul pentru jumătate de zi este de 30 de lei şi abonamentul pentru o zi întreagă, 50 de lei. Pentru grupurile mai mari de 20 de persoane, se face o reducere de 10 la sută. Cazarea pentru o noapte variază între 150 şi 160 de lei, de persoană.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite