Reşiţa: Andrei Sămăilă, ultimul ceferist din Ciudanoviţa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nea Andrei ştia toate locomotivele cu abur ce plecau de la Oraviţa spre Anina. Locomotivele cu abur nu le poate uita niciodată şi povesteşte mereu cu fală despre giganţii de fier.

Profil
Născut - 30 noiembrie 1920 la Ciudanoviţa
Educaţie - Şapte clase la Ciudanoviţa şi Şcoala CFR
Experienţă - Văduv, are un băiat la Reşiţa
Familie - Pensionar, fost ceferist de mişcare


Ciudanoviţa este un sat uitat de timp şi de Dumnezeu, care trăieşte şi acum în trecut. Un coşmar cu ruşi şi uraniu.
Nea Andrei Sămăilă este cel mai bătrân om din satul în care tinerii nu vin decât în vacanţă sau în concediu. La viaţa lui, Nea Andrei a văzut multe şi are ce povesti. Îi sunt tare dragi copiii, pe care-i adună în jurul său ori de câte ori are ocazia şi le poate povesti zile în şir. Atunci când o întreagă clasă de elevi au venit la Ciudanoviţa şi i-au luat cu ei şi pe colegii mai mici de la Şcoala din Colonie, lui Nea Andrei i-a crescut sufletul şi i-a înflorit privirea văzând cum micuţii şi dascălii deopotrivă îi sorb vorbele prăfuite, amintiri din vremuri vechi, uitate de mulţi, dar nu şi de Andrei Sămăilă, ăl măi bătrân din sat!

Şapte clase la Ciudanoviţa

„Şcoala de şapce clase am făcut-o aişi, la Ciudanoviţa, cu învăţătorul Constantin Nemirescu. Tot el ne-a învăţat şi matematica şi muzica” povesteşte bătrânelul, adunând copiii în poală pe banca din faţa casei. Casa lui Nea Andrei Sămăilă e chiar ultima din sat, cum mergi spre Jitin. Ultima dintr-un sat de maxim 200 de familii, toate prăfuite de vreme şi cu copiii şi nepoţii la oraş, departe liniştea pajiştilor cu orhidee şi de tălăngile turmelor de oi sau vaci, care pasc agale pe dealurile Ciudanoviţei.

Nea Andrei are o viaţă de poveste şi, chiar şi acum la 88 de ani, ştie multe poezii, pe care le spune oricui îi trece pragul. Marea lui iubire au fost locomotivele cu abur. „Eu am lucrat ca ceferist de mişcare în Gara Oraviţa, cea mai veche gară din România! Calea ferată Oraviţa – Anina este a mai veche linie montană şi era foarte greu de mers pe ea, din cauza înclinării şi a curbelor. Nemţii îi spuneau „Semeringul românesc” pentru cât era de greu de circulat” povesteşte bătrânul ceferist.

Locomotive de muzeu

Aproape toată viaţa a lucrat cu locomotive cu abur, cele care plecau spre Anina fiind unele speciale, adaptate special la cerinţele speciale ale căii ferate montane. „Linia ferată era mai mică, nu orice tip de vagon sau de locomotivă puteau circula pe ea! Apoi erau şi foarte multe curbe, la care trenul trebuia să frâneze. Garniturile aveau frână de mână şi mai mulţi „frânori”. Când garnitura ajugea la Anina, ceferiştii erau obligaţi să doarmă şase ore, pentru a se întoarce odihniţi, fără să pună viaţa pasagerilor în pericol” povesteşte Nea Andrei. Au fost şi accidente, o garnitură deraind chiar la Lişava. „Erau locomotive din alea mari Numărul 40.000. Una se mai păstrează şi acum la Muzeul din Reşiţa, dar aveau frână automată, de aia o deraiat...şeful de tren şi-o rupt gâtul” povesteşte Andrei Sămăilă.


Întrebări şi răspunsuri
Cum e cu radioactivitatea aici?
Poveştile astea nu prea sunt clare. Domnule! Eu am băut apă de pe izvoarele astea! Moşii noştrii ai bătrâni or trăit şi peste optzeci de ani!
 
Dar ce se spune, ce credeţi?
Cine pleacă de aici, cine schimbă aerul ăsta, moare sigur. Or plecat mulţi din Colonie de la Ciudanoviţa şi toţi sunt morţi.

Cum a fost începutul?
Sub ruşi se lucra mult. Erau norme de înaintare. La Ciuda-noviţa se depăşeau normele din Europa, aşa tare se trăgea de ei. Spre exemplu, când puşcau nu mai puneau apă, ci puşcau direct, să înainteze cât mai mult!
ce-i place

Nimic nu-i place mai mult decât copiii, pe care-i adună în poală şi le spune poveşti. Are o carte veche, la care ţine foarte mult şi pe care o citeşte mereu: „Monografia Eparhiei Caransebeşului” scrisă de Nicolae Corneanu, la începutul secolului XX.
ce nu-i place
Nu-i plac hoţia, minciuna şi făţărnicia. Îi plac oamenii sinceri care spun totul pe faţă. Nu-i place că lumea fuge de Ciudanoviţa şi de locurile deosebite de acolo, deşi el şi strămoşii lui au trăit şi au murit acolo, la peste optzeci de ani.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite