Un mort şi şapte răniţi grav într-un accident la intrare în Caransebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O persoană a decedat, iar alte şapte sunt în stare gravă
O persoană a decedat, iar alte şapte sunt în stare gravă

Un microbuz în care se aflau opt persoane s-a izbit violent de un copac rezultând decesul unei persoane şi rănirea gravă a celorlalte şapte. Şoferul a rămas încarcerat minute bune şi medicii au fost obligaţi să-i amputeze pe loc un picior pentru a putea fi scos dintre fiarele contorsionate.

Microbuzul înmatriculat în Spania, condus de Dumitru Nicolae Radu, rula cu viteză dinstre localitatea Obreja spre municipiul Caransebeş, pe DN 68. "La km 4+500, într-o curbă uşoară la stânga, pe findul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul a pierdut controlul volanului, microbuzul lovindu-se frontal de un copac de pe marginea drumului", ne-a precizat inspector Ştefan Radu, de la Serviciul Rutier Caraş-Severin.

Şoferul a fost scos dintre fiarele contorsionate după minute bune de la intervenţia Serviciului de Descarcerare. Bărbatul şi-a pierdut un picior, medicii fiind obligaţi să i-l amputeze. Celalţi şapte pasageri, membri ai aceleaşi familii din câte se pare, au fost transportaţi şi ei în stare gravă la spitalul din Caransebeş. Din nefericire, una dintre victime a decedat în urmă cu câteva minute. Vom reveni cu amănunte!

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite