Resita: Ultimele zile de vacanţă, sărbătorite cu barca pe lac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea a ţinut cu elevii reşiţeni, care au fugit spre lacurile de lângă oraş.

Lacurile de la Dognecea, Trei Ape, dar şi Văliugul au fost destinaţiile perfecte pentru această zi.

Micuţii şi adolescenţii mai au săptămână până se vor reîntoarce în bănci. De la primele ore ale dimineţii, elevii şi-au făcut planuri pentru ultimele zile de vacanţă. „ Am avut emoţii când m-am trezit pentru că se anunţaseră ploi. Împreună cu trei prieteni am stabilit să ieşim din oraş. Aşa că am plecat spre Dognecea, chiar dacă s-a mai răcorit. Vrem să mai facem plimbări pe lac cu barca pneumatică. Sunt senzaţionale”, a spus Miloş Cîrkelick.

Transportul spre distracţie a fost asigurat de părinţi. Aceştia i-au îmbarcat de dimineaţă în maşini şi i-au condus spre o zi de vacanţă perfectă. „Pentru că vacanţa este la final ne-am gândit că îi putem face o bucurie. Dacă se schimbă şi vremea, nu va mai putea ieşi. Vor să se plimbe cu barca pe lac, iar cum la meteo s-au anunţat ploi am plecat foarte devreme pentru a prinde măcar jumătate de zi bună”, a spus Natalia Cîrkelik. 

Plimbările în natură sunt şi ele preferate

Cei care s-au săturat de dat cu barca pe lac aleg distracţii pe uscat. Plimbările cu bicicleta sau cu rolele sunt câteva dintre activităţile preferate. „Plecăm astăzi cu bicicletele într-un fel de excursie. Mergem pe malul râului Caraş. Vrem doar să stăm al aer curat, să facem grătare şi să pescuim, dacă avem noroc. Ne-am popus ca şi săptămâna viitoare să facem drumeţii”, a zis Călin Miclea, un adolescent de 16 ani.

Distracţii la ştrandurile din oraş

Cei care nu au posibilitatea de a pleca din oraş se bucură de vacanţă la unul dintre cele două ştranduri sau la bazinul de înot. Norii care au apărut ici colo pe cer nu i-au speriat pe adolescenţi. Aceştia au fugit spre locaţiile de recreere şi s-au bălăcit cât au putut. Pentru o astfel de zi, elevii au scos din buzunare între 20 şi 50 de lei. Administratorii ştrandurilor din Reşiţa vor închide în cel mult două săptămâni, iar următorul sezon va începe anul viitor, la 1 mai.

Vacanţa este frumoasă doar pe lac cu barca.
Miloş Cîrkelik, reşiţean

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite