Substanţe misterioase au băgat o femeie în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucia Goanţă a mers astăzi, însoţită de soţul său, în vizită la mătuşa sa. Cu puţin timp înainte de a pleca din apartamentul acesteia, pe casa scării cineva a vrut să facă o glumă şi a pulverizat cu spray paralizant. Femeia a inhalat gazul şi i s-a făcut rău, apoi a leşinat.

Femeia este acum la Secţia de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean şi este sub supravegherea medicilor. „ Este în afara oricărui pericol. A inhalat gaze dintr-un spray lacrimogen. Este conştientă, iar noi o monitorizăm în continuare”, a spus doctorul Emil Bunda, medic de gardă al UPU. Lucia Goanţă a trecut cu bine peste această întâmplare pe care nu o va uita niciodată, dar s-a ales cu o sperietură de zile mari. „ Nu-mi vine să cred că se fac astfel de glume. Bine că nu am coborât câteva trepte. Probabil că aş fi fost moartă acum. Cum am ieşit din apartament mi s-a făcut rău şi am leşinat. Am simţit un miros înţepător”, îşi aminteşte femeia care este acum pe patul de spital.

Se caută vinovatul

Întâmplarea a avut loc într-un bloc de pe Bulevardul Muncii din Reşiţa. La faţa locului au sosit imediat două echipaje ale pompierilor. „ S-au deplasat două maşini. Echipajele erau pregătite pentru orice, dar nu a fost nevoie de intervenţia lor. În afară de faptul că au aerisit casa scării nu s-a impus nicio altă măsură”, a explicat plutonierul  Anca Balint, purtătorul de cuvânt al „ISU Semenic”. Cei care stau în acel bloc sunt convinşi că autorii acestei grozăvii sunt câţiva copii. Aceştia sunt acum căutaţi de polişişti. „ Cei de la proximitate s-au deplast la faţa locului, dar nu au fost găsite persoanele care au făcut acest lucru. Se fac cercetări pentru identificare aceluia care făcut acest lucru”, a declarat inspectorul Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al poliţiei cărăşene.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite