Reşiţa: Studentele au fost readuse cu picioarele pe pământ (GALERIE FOTO)
0
Universitatea Reşiţa a pierdut astăzi, scor 20-26 (9-13), în deplasare, la Tomis Constanţa
Euforia din tabăra reşiţeană de după victoria obţinută etapa trecută în faţa Oţelului Galaţi a fost înnecată astăzi în mare, Universitatea cecând într-un meci din runda a şasea a Ligii Naţionale în faţa Tomisului din Constanţa. Elevele lui Florin Pera n-au mai repetat jocul remarcabil din urmă cu o săptămână şi asta s-a văzut la finele celor 60 de minute. Studentele au pierdut la o diferenţă de şase goluri, 20-26, şi se pregătesc acum să primească vizita unuia din adversarii puternici ai campionatului, HCM Roman.
“Astăzi am comis foarte multe greşeli. Am scăpat mingea din mână, am pasat aiurea şi a trebuit să ne recunoaştem învinşi. Ne-am apropiat la un moment dat la două goluri şi am avut şansa să ne agăţăm de un rezultat mai bun, dar poate că e încă prea mult să facem două jocuri foarte bune. Acum ne gândim doar la meciul cu Romanul, care va fi mult mai greu ca cel de astăzi”, a declarat antrenorul Florin Pera.