Şpăgarii de la „fabrica de studenţi Hyperion” au fost puşi în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Timiş a admis astăzi cererile avocaţilor celor trei acuzaţi de trafic de influenţă şi a dispus ca Nicoleta Gumă, Eugen Tacotă şi Gheorghe Stancu să fie judecaţi în stare de libertate, cu obligaţia de a nu părăsi ţara.

Nicoleta Gumă, şefa filialei din Caransebeş a Universităţii Hyperion şi director al Muzeului de Etnografie din municipiul de pe Sebeş, Eugen Tacotă, consilier local la Oţelu-Roşu şi student al Universităţii Hyperion, şi Gheroghe Stancu, membru în comisia de susţinere a examenului de diplomă la Facultatea de Drept din cadrul aceleeaşi universităţi, s-au prezentat astăzi în faţa Tribunalului Timiş, care a hotărât să nu le mai prelungească mandatele de arestare preventivă.


Probe subţiri
Procurorii DNA au cerut prelungirea mandatelor de arestare preventivă cu alte 29 de zile, motivând că cercetările nu au fost încă finalizate şi că punerea lor în libertate ar putea influenţa bunul mers al anchetei. Avocaţii celor trei acuzaţi că eliberau diplome de licenţă pe bani oricărui analfabet au reuşit însă să convingă instanţa că nu sunt motive întemeiate pentru menţinerea măsurii de arestare preventivă. Apărătorii lor au invocat faptul că probele din dosar ar fi subţiri, legându-se în primul rând de lipsa flagrantui şi a oricărei probe care să demonstreze că banii strânşi de la studenţi de Tacotă au ajuns la Nicoleta Gumă şi Gheorghe Stancu. Procurorii DNA au înaintat recurs, acesta urmând să fie judecat de Curtea de Apel Timişoara.
„În cursul lunii mai 2010, inculpaţii Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă (...) au pretins şi acceptat de la 33 studenţi ai Facultăţii de Drept câte 1.500 euro de la fiecare dintre aceştia, promiţând şi garantând că vor promova examenul de licenţă, indiferent de nivelul cunoştinţelor de specialitate", susţin procurorii DNA.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite