Societăţiile Consiliului Local au grijă de trotuarele municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ornamentele luminoase vor fi aprinse miercuri
Ornamentele luminoase vor fi aprinse miercuri

Prima ninsoare de la sfârşitul săptămânii trecute nu i-a prins pe nepregătite pe edilii reşiţeni. Pe viitor, municipalitatea a împărţit oraşul in trei, astfel societăţiile Consiliului Local Reşiţa vor avea de curăţat zăpada de pe trotuare.

Municipalitatea reşiţeană a împărţit oraşul în trei pentru a asigura deszăpezirea arterelor principale. „Câştigătoarele“ unor astfel de lucrări sunt societăţile care au şi cele mai mari probleme financiare. Astfel, SC Prescom SA, cu o datorie de aproape opt milioane de lei la bugetul de stat, are de curăţat nouă tronsoane şi de făcut investiţii serioase. Fie că sunt bani, fie că nu, societatea trebuie să cumpere de 10.000 de lei lopeţi, lame pentru spart gheaţa şi târnăcoape.

„Vom trimite în teren aproximativ 30 de angajaţi din cadrul serviciului de curăţenie stradală“, a spus Gheorghe Marchiş, directorul Prescom Reşiţa. Aşa că, după ce adună gunoiul, aceştia vor mai da o dată şi cu lopata, ca să cureţe trotuarul.

Încă se discută

Problema apare însă pentru că angajaţii societăţii nu au astfel de atribuţii inserate în fişa postului. „Deocamdată, nu am făcut o estimare a situaţiei, dar trebuie să mai purtăm câteva discuţii cu privire la fişa postului şi protecţia muncii“, a spus Aurel Marinescu, directorul CET Energoterm Reşiţa. De menţionat faptul că şi această societate are probleme cu banii, dar cu toate acestea trebuie să investească în utilaje de deszăpezire. În luna septembrie, CET Energoterm avea datorii la stat de 48 de milioane de lei, iar reprezentanţii Finanţelor au hotărât să scoată la vânzare unele utilaje ale societăţii. Ultima dintre aceste societăţi este SC Pieţe. Nici aici nu sunt oameni cu experienţă în dezăpezirea oraşului, dar reprezentanţii instituţiei spun că vor căuta o soluţie să îi mulţumească pe aleşi.

Repartizare pe tronsoanele pietonale
Părerile reşiţenilor sunt împărţite. Unii dintre ei spun că aceste societăţi ar trebui să-şi vadă de treabă, iar alţii cred că este o ruşine faptul că oamenii nu îşi curăţă singuri trotuarul din faţa blocului. „Fiecare societate a consiliului local are sarcini concrete în domeniul ei de activitate şi nu cred că ar trebui să primească atribuţii în plus”, a spus Lucian Grozav din Reşiţa.

Luminile se aprind miercuri
Municipalitatea reşiţeană face ultimele pregătiri pentru ziua de 8 decembrie, dată la care in Reşiţa se vor aprinde ornamentele luminoase, în special bradul de Crăciun şi centrul civic. Fiind an de criză, oraşul a fost împodobit cu instalaţiile de anul trecut. „În general s-au păstrat ornamentele luminoase folosite în anii trecuţi. Anul acesta au fost achiziţionate câteva ghirlande dar fiind an de criză sumele au fost reduse pentru acest domeniu“, ne-a informat în această dimineaţă Marius Bălean, purtător de cuvânt al primăriei Reşiţa. Din nefericire, patinoarul care doi ani la rând a fost amplasat in centrul civic, autorităţile au decis să se păstreze doar cel sintetic din Parcul Tricolorului din cartierul Govândari.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite