Slalomul cu jeep-ul printre schiori îl costă 1.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr s-a dat în spectacol la volanul unui 4x4 pe o pârtie de pe Muntele Mic, semănând groază printre schiori. Incidentul de pe Muntele Mic este al doilea de acest gen de la începutul anului, după ce un salvamontist a fost agresat de şoferul unui ATV.

Placa de snowbord şi schiurile nu i-au potolit setea de adrenalină unui turist care a ales să-şi petreacă weekendul pe munte. Aşa că, a urcat la volanul unui Subaru Forester şi a făcut slalom printre schiorii care se bucurau de vremea excelentă pe o pârtie de pe Muntele Mic. Ghiţă Elade, salvator montan, s-a ferit la timp din calea bolidului care a fost la un pas să-i treacă peste schiuri.

Şoferul nu s-a obosit nici măcar să privească în oglinda retrovizoare şi şi-a continuat aventura, punând în pericol vieţile a zeci de turişti aflaţi pe pârtia respectivă. “A considerat că dacă are 4x4 poate merge cu el pe unde vrea, chiar şi pe pârtie. Mergea exact pe o pârtie aglomerată, plină de schiori. Am solicitat intervenţia jandarmilor pentru a împiedica orice eveniment neplăcut”, a declarat Ghiţă Elade, de la Serviciul Salvamont Caraş-Severin.

Amendat de jandarmi
Jandarmii montani l-au oprit pe şoferul inconştient înainte să ia vreun schior pe capotă şi l-au sancţionat contravenţional. “Am înţeles că individul a fost identificat şi amendat. Din nefericire, tot mai multe astfel de incidente au loc pe pârtiile de pe Semenic şi Muntele Mic. Jeep-urile şi ATV-urile nu au ce căuta pe domeniul schiabil”, a spus Valentin Balaban, şeful Salvamont Caraş-Severin.

Lucian Istrăţescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni, a confirmat faptul că şoferul jeep-ului a fost obligat să bage adânc mâna în buzunar ca urmare a actului său de teribilism. “S-a luat măsura sancţionării contravenţionale în valoare de 1.000 de lei, conform Hotărârii de Guvern Nr. 263 din 2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement”, a precizat Istrăţescu.
  

  În primele zile ale lui 2011, un bărbat a intrat cu ATV-ul pe o pârtie de pe Muntele Semenic. Acesta a reacţionat violent la insistenţele unui salvamontist de a părăsi pârtia, dreptatea urmând să o stabilească în acest caz instanţa. Salvatorul montan a făcut plângere penală împotriva agresorului.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite