Schiorii profită de avertizarea meteo pe Muntele Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat vineri că în intervalul 19 februarie, ora 02, - 20 februarie, ora 12, în întreaga ţară vor cădea ninsori, iar vântul se va intensifica. Vestea i-a bucurat în special pe iubitorii sporturilor de iarnă care au luat cu asalt pârtiile de pe Muntele Mic și Semenic.

La acest sfârșit de săptămână turiștii cărășenii participă pe Muntele Mic la cea de a treia ediție a Cupei la Schi. Evenimentul cuprinde: concurs de schi, toate categoriile, carnavalul costumelor pe schiuri, pelerinaj cu torțe la Crucea Eroilor și este organizat de Clubul Montan Caransebeș.

Locurile de cazare s-au epuizat încă de săptămânile trecute, iar operatorii de turism spun că astfel de evenimente le sunt prielnice. „Pe Muntele Mic a fost cam pustiu în acest sezon, dar sperăm să se schimbe situația“, spune Felician Ciordaș, unui dintre operatorii de turism de pe Muntele Mic.

Distracție la maxim

La această oră ninge pe Muntele Mic, iar turiștii nu au decât să profite de pârtii. Concursul de azi are ca obiectivul și revigorarea turismului, care înfruntă cu greu criza, dar și zăpada puțină din acest an. “Ne-am propus crearea unui eveniment care să reunească sub aceeași pălărie, schiori de pe Semenic și Muntele Mic în ideea stimulării turistice a celor două zone”, spune Coco Galescu.

Competiția din weekendul trecut, de pe Muntele Semenic a demonstrat că astfel de competiții chiar fac pensiunile să funcționeze la capacitate maximă. Astfel, turiștii au și azi ocazia să se distreaze din plin la acest sfârșit de săptămână.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite