Revelion reşiţean cu mâncăruri sofisticate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii localurilor vin cu oferte tentante pentru a atrage clienţii. În restaurante sunt pregătite tombole cu televizoare şi DVD-uri pentru câştigători, dar şi meniuri care le depăşesc cu mult pe cele tradiţionale româneşti

Meniul pentru cina festivă din seara de Revelion a fost pus la cale în toate restaurantele din Reşiţa. De la aperitive tradiţionale româneşti până la gustări sofisticate cu prosciuto de Parma,  pateuri fine şi fripturi, totul este pregătit. Reşiţenii nu-şi doresc să-i prindă acasă trecerea dintre ani, iar majoritatea localurilor au deja şi rezervări făcute. „Avem cam 60 la sută din local ocupat deja. Preţul este mai mic decât anul trecut, 180 de lei de persoană. Avem sărmăluţe, cârnăciori, pastramă de curcan. File de şalău, curcan la tavă cu stafide, dar şi cotlet umplut a la Capitol”, a spus Nicolae Graur, administrator restaurant Capitol.


Unul dintre localurile care a pregătit meniuri sofisticate este amplasat în centrul oraşului. Costul unei rezervări este ca anul trecut, de 160 de lei. „Am pregătit aperitiv festiv care conţine, printe altele,  rulou de somon afumat, prosciuto de Parma cu parmesan, ou umplut cu ficat de gâscă,  sau mozzarela cu ierburi fine. Vom servi şi medalion de rechin cu sos de muştar dijon, dar şi cârnăciori de casă cu muşrat şi hrean”, a explicat Cornelia Blaga, administratorul restaurantului „Q”.


Se întrec în meniuri


Pentru ca şi cei mai tineri dintre reşiţeni să se simtă bine, Revelionul va fi organizat şi în cluburi. „La noi se poate distra lumea şi în club, dar şi la restaurant. În club costă 150 de lei, iar la restaurant 190”, a spus Carmen Damir, director Restaurant „Italianu”.

Vom avea un meniu normal, ca cel de nuntă, iar costul este de 160 de lei de persoană.
Radu Florin, administrator local

380
lei este suma minimă plătită de un cuplu pentru a petrece Revelionul la restaurant

Tombola pe care am pregătit-o este atractivă. Oferim şi televizoare.

Nicolae Graur, administrator local

image


Ne costă 400 de lei pentru două persoane la local, că este un moment festiv.

Andreea Prisăcaru, elevă

image


Nu vom sta acasă de Revelion. Suntem dispuşi să cheltuim cel mult 500 de lei.

Raul Bălănescu, student

image
Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite