Reţeaua de cotrabandă cu ţigări condusă de fotbalistul Halăs rămâne încătuşată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Caraş-Severin a menţinut starea de arest preventiv pe o durată de 30 de zile pentru cei şapte contrabandişti care făceau legea în zona Naidăş-Oraviţa, reţinuţi la începutul lunii septembrie de procurorii DIICOT în urma mai multor descinderi.

Florian Halăs, Dalibor Jurcă, Pavel Ţunea, Petru Tare, Cosmin Bumbu, Cristian Szilagyi şi Ştefan Muntean, acuzaţi de constituire în grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigări din Serbia, rămân în arestul IPJ Caraş-Severin pentru alte 30 de zile. Cei şapte au atacat încheierea Tribunalului Caraş-Severin de astăzi cu recurs, ce va fi judecat săptămâna viitoare, la Curtea de Apel Timişoara. Apărătorii contrabandiştilor conduşi de Halăs susţin însă că toţi cei şapte ar fi trebuit puşi în libertate şi că au găsit cheia cu ajutorul căreia, la recurs, îi vor scoate de după gratii.


Tertipuri avocăţeşti
Marius Nedelea, avocatul lui Dalibor Jurcă şi Pavel Ţunea, susţine că menţinerea arestării preventive nu este tocmai legală şi speră ca acest lucru să fie confirmat de Curtea de Apel. “Propunerea de prelungire a arestării preventive a venit doar cu patru zile înainte de expirarea mandatului de arestare. Din punct de vedere procedural, procurorul trebuia să ceară prelingirea duratei arestării preventive cu cinci zile înainte de expirarea mandatului. Din punctul meu de vedere, ţinând cont şi de acest aspect, clienţii mei ar fi trebuit puşi în libertate. Tocmai de asta am făcut recurs”, a spus Nedelea.

“În cazul în care vor fi trimişi în judecată, vor fi găsiţi vinovaţi şi vor fi condamnaţi de instanţa de judecată, riscă până la 20 de ani de închisoare”, a declarat judecătorul Rustin Ciasc, purtător de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite