Reşiţa: Reşiţenii pescuiesc păstrăv în spatele blocului
0
Reşiţa: Reşiţenii pescuiesc păstrăv în spatele blocului
O dată cu prăbuşirea industriei cărăşene şi stoparea deversării deşeurilor în Bârzava, apele râului ce străbat de la un capăt la altul municipiul au început să fie tot mai bogate în peşte.
Mulţi dintre pescari s-au reorientat şi, în fiecare dimineaţă, scot din Bârzava exemplare frumoase de mreană, caras şi, în unele locuri, chiar de păstrăv.
„E plin de peşte. De când nu se mai aruncă tot felul de reziduuri, pe Bârzava se prinde bine. Şi să ştiţi că s-au scos peşti mari de aici”, a spus Dan Stoica, un pescar care locuieşte într-un bloc de pe malul apei.