Bacalaureatul în cifre arată că elevii cărăşeni au fost mai slab pregătiţi ca în anii trecuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dascălii cărăşeni cred că noua metodă de exminare reflectă, în sfâşit, notele din catalog. Rata de promovare din acest an este seminisficativ mai mică faţă de anii trecuţi, iar nota maximă a scăzut de la 10.00, la 9.91. În ce îi priveşte pe elevi, aceştia sunt mulţumiţi de subiecte, care nu au fost inaccesibile.

Stresul schimbării metodei de exminare se răsfrânge în rezultatele obţinute în acest an, la examenul de bacalaureat. Dacă în anii trecuţi peste 91% dintre absolvenţii claselor a XII-a reuşeau să treacă de primul examen important din viaţa lor, acum rata de promovare a scăzut la 79,2%. „Rezultatele sunt mult mai apropiate de realitate. De această dată reflectă situaţia din catalog. Această scădere a numărului de elevi promovaţi se poate explica prin faptul că la probele orale nu se mai dau note. Până acum, acestea urcau media candidaţilor. Multe dintre mediile finale ale elevilor respinşi la examen sunt între 5.00 şi 6.00”, explică Mircea Meilă, inspectorul şcolar adjunct. De aceeaşi părere sunt şi directorii de licee. „A fost mult mai corectă examinarea decât în anii precedenţi. La noi în şcoală, media cea mai mare, 9.70, reflectă chiar situaţia din catalog a fetei, care este premiantă”, spune Pavel Ghimboaşă, directorul Liceului „Traian Lalescu”, din Reşiţa.

Elevi supăraţi

„Eu am luat 8.93 la bacalaureat şi am depus contestaţie la limba română. Îmi trebuie minimum nota 9.00, ca să intru la facultatea pe care mi-o doresc. Poate am tratat cu prea multă uşurinţă subiectele, iar cei din comisia de examinare au fost prea exigenţi”, spune o absolventă a Liceului „Mircea Eliade” din Reşiţa. Numărul elevilor care au picat examenul de maturitate, se apropie de 700, astfel că şi numărul contestaţiilor este mare. Potrivit oficialilor de la ISJ Caraş-Severin, 816 absolvenţi au contestat nota finală de la bacalaureat.
 
„Nu sunt mulţumit de rezultat, se putea şi mai bine”, Alexandru Niţă, Liceul „Traian Vuia”

„Întotdeauna este loc şi de mai bine la note. Acum, ne concentrăm pe facultate”, Arnold Vieru, Liceul „Mircea Eliade”

„Era de aşteptat ca elevii foarte buni să îşi pună în valoare aptitudinile”, Silvia Nicolaescu, director „Traian Vuia”, liceul cu cea mai mare medie.

Cifre la bacalaureat

3283 de candidaţi au susţinut examenul de bacalaureat în Caraş-Severin

2600 de elevi au promovat examenul de maturitate în judeţ

683 au picat examenul în Caraş-Severin  


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite