Persoanele infectate cu HIV primesc lunar taxa de autoexcludere
0Peste 300 de cărăşeni preferă să primească lunar un venit de 1.200 de lei şi să sta izolaţi, în timp ce lumea „se întâmplă” în jurul lor. Este vorba despre cele 215 persoane infectate cu HIV, şi cele 107 bolnave de SIDA, boala secolului XX. Cei mai mulţi dintre adulţii infectaţi astăzi, sunt copiii de ieri, care în 1987 au contactat boala în maternitatea spitalelor de stat.
Ca să îşi răscumpere greşeala, statul îi despăbubeşte acum, cu considerabila sumă de 1.200 de lei pe lună. Aceşti bani, însă le sunt suficienţi să renunţe la viaţa socială, să refuze să îşi găsească un loc de muncă şi să îşi petreacă timpul într-o eternă singurătate. „Am 22 de ani şi nu vreau să îmi caut un loc de muncă, pentru că nu am niciun motiv să stau stresat că cei din jurul meu m-ar putea respinge. În plus, ca să fiu fair-play faţă de ei, potenţialii mei colegi, ar trebui să le spun că sunt infectat cu HIV. Cine mi-ar permite să mă angajez”, spune un tânăr reşiţean. „Noi organizăm dezbateri o dată la câteva luni pe tema aceasta, dar autorităţile sunt legate de mâini şi de picioare. Nimeni nu îi poate convinge pe aceşti tineri că ar putea duce o viaţă normală”, spune Petre Agape, preşedintele Asociaţiei „Inocenţă şi Speranţă” din Reşiţa.
Psihologii sunt muţi
„Problemele nu pleacă de acum. De abia acum se fac simţite, deoarece majoritatea celor infectaţi cu acest virus sunt la vârsta la care ceilalţi fac primii paşi în viaţă ca adulţi: loc de munca, familie...Cei mai mulţi dintre ei nu au finalizat şcoala obligatorie din motive de sănătate, familie sau societate. Lipsa şcolii împiedică şi ea ocuparea unui loc de muncă, în cele mai multe cazuri”, explică psihologul Sebastian Bilanin. Pe de altă parte, specialiştii spun că adolescenţii infectaţi cu HIV opun rezistenţă atunci când vine vorba despre ocuparea unui loc de muncă. Asta întrucât, în trecut, durata lor de viaţă a fost scurtă. Deşi tratamentul le măreşte acum şansa de supravieţuire, mentalitatea lor nu a fost încă schimbată. „Pentru ca situaţia să se schimbe, sunt necesare programe de educaţie pentru sănătate şi educaţie sexuală”, a adăugat psihologul.
Masă rotundă
Membrii Asociaţiei "Inoceţă şi Speranţă" din Reşiţa au organizat o debatere pe această temă, la care au participat reprezentanţi ai forţelor de muncă, Direcţiei de Sănătate Publică şi cei ai Direcţiei pentru Protecţei Copilului, dar şi alte instituţii implicate în această problemă. Cu toţii au doscutat despre şansele de integrare socio profesională a tinerilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA.