EXCLUSIV În judeţul baronului Frunzăverde o rezervaţie este devastată cu tupeu sub privirile Gărzii de Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul de Seară” Reşiţa a sesizat ilegalitatea crasă care se produce pe Muntele Semenic, iar lucrarile continua. Reporterii ADS au descoperit că, în continuare, se fac lucrări pentru ridicarea cabanei pentru Salvamont, sub protecţia Gărzii de Mediu. „Mascată sub plapuma Salvamont, cabana este de fapt destinată „protocolului" şi chefurilor pentru şefii de la judeţ", spune o sursă din cadrul Consiliului Judeţean Caraş,

400 de metri pătraţi dintr-o turbărie activă au fost „seceraţi” de constructor, care a intrat cu basculele în aria protejată, încă de la finele anului trecut. „Turbăria este o zonă mlăştinoasă, protejată prin lege de UE, unde trăiesc specii pe cale de dispariţie. În cazul în care autorităţile europene sesizează distrugerea ei, cele judeţene vor fi obligate să refacă zona distrusă”, spune Alina Alexa, Biroul de Presă al ONG-ului Natura 2000.




Construiesc fara jena


La două săptămâni după ce organele abilitate au fost sesizate, muncitorii îşi văd liniştiţi de treabă. Nu mai mult de cinci oameni turnau fundaţii de zor, în zona protejată. Mai mult decât atât, ca să ascundă urmele ilegalităţii, pământul din vechea turbărie a fost transportat cu basculele, în prima curbă strâmtă, cum cobori de pe muntele Semenic.

image
image

Un preşedinte foarte nepoliticos

 
Contactat telefonic pentru a explica situaţia, Sorin Frunzăverde (foto sus), şeful CJCS,  a refuzat nepoliticos dialogul, trântind telefonul de două ori. „Am închis intenţionat. Vorbiţi cu domnul Roşeţ, şeful de la Patrimoniu. Este responsabilitatea lui!", a spus Frunzăverde înainte de a întrerupe convorbirea. Ioan Roşeţ, persoana indicată de Frunzăverde, a recunoscut că nu există aprobările legale pentru şantierul de pe Semenic.  „Noi am făcut demersurile necesare şi s-a întrunit comisia de la parcul naţional şi a spus că ne dă aprobare", a declarat Roşeţ, directorul Direcţiei Patromoniu a CJCS.

image

EXCLUSIV: Şantier amenajat cu tupeu într-o rezervaţie naturală din Banatul Montan

Ioan Roşeţi, director în Consiliul Judeţean: „Sunt şi cabane private!"


Directorul Roşet (foto dreapta) susţine că s-a făcut doar o „organizare" de şantier „din grabă". „E organizare de şantier mai mult. Poate s-a luat doar iarba de acolo, dar nu cred că mai mult. Vom intra în legalitate sută la sută. Acolo, pe munte, a nins şi probabil că cel care a câştigat licitaţia s-a grăbit. E legal să construim. Lângă noi e cabană particulară, mai sunt cabane private din Reşiţa şi Timişoara. Taman acum când am construit şi noi apar probleme", a mai spus Roşeţi.

image

Garda de Mediu nu face nimic

"Cei de la Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului ar fi trebuit să ne sesizeze", s-a scuzat Remus Blujdea, comisar la Garda de Mediu Caraş-Severin. Surse din ONG-urile care se ocupă cu protecţia mediului susţin că şantierul a fost vizitat de comisarii Gărzii de Mediu, care au preferat să închidă ochii pentru că e vorba de o investiţie a Consiliului Judeţean. Situaţia de pe Semenic nu este singura problemă de mediu tolerată de instituţia abilitată să amendeze încălcarea legii. În trecut, Adevărul de Seară, a descoperit că pădurea din jurul comunei Văliug este poluată cu gunoaie îngropate la întâmplare. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au fost forţaţi să anunţe măsuri, dacă primăria Văliug nu face curăţenie. În urmă cu trei ani Garda de Mediu a mai aflat, tot din presă, că groapa de gunoi a comunei poluează sursa de alimentare cu apă a Reşiţei. Situaţia a fost tolerată şi după semnalele trase în presă.



Afla cum se construieşte pe Muntele Semenic, în aria naturală protejată, astazi, in


.

Afla reactia Garzii de Mediu maine, in




Transcrierea convorbirilor cu Sorin Frunzăverde

image
cap ziar ads
ziar rulat adevărul

22 mai 2010, ora 13.28

Reporter: Bună ziua! Domnul Frunzăverde ?
Sorin Frunzăverde:
Da!
R:
Bună ziua, Mălin Bot sunt, de la ziarul Adevărul
S.F.:
Da!
R:
Scriu un articol despre o construcţie a Consiliului Judeţean de pe Semenic ...
SF:
Sunaţi-l pe domnul Roşeţ, care este şeful patromoniului şi vă spune el despre ce e vorba.
R:
Am înţeles, dar nu aveţi şi dumneavoastră un punct de vedere ?
SF:
El e unul dintre giranţii acestei construcţii ...
R:
Nu aveţi o opinie, având în vedere că instituţia dumneavoastră a încălcat legea ?
(convorbirea se întrerupe, se aude ton de ocupat)

image

Ora 13.28
R:
Alo, tot de la ziarul Adevărul, s-a întrerupt convorbirea ...
SF:
Nu, am întrerupt-o eu! Sunaţi-l pe domnul director Roşeţ, care este titularul de contract, de la patrimoniul Consiliului Judeţean, al acestei clădiri.
R:
Dar eu vreau un punct de vedere al dumneavoastră!
(convorbirea se întrerupe din nou)

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite