Şoferul Mercedesului de 50.000 de euro, care a stricat un TIR, era drogat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viteza a fost doar unul dintre factorii care au provocat accidentul din urmă cu zece zile de pe DN 58. Conducătorul maşinei de fiţe nu avea mintea prea limpede în momentul producerii accidentului, din cauza fumurilor ilegale. Asta arată examenul toxicologic.

Comportamentul suspect al şoferului care a intrat cu Mercedesul într-un tir sârbesc avariindu-l atât de grav încât a rămas înţepenit ore întregi pe DN 58, blocând circulaţia pe un sens al drumului, a fost explicat astăzi de Laboratorul de toxicologie, din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin. ”Datorită comportamentului neobişnuit al conducătorului auto (uşoară incoerenţă, lipsă de concentrare), s-a procedat la recoltarea unei probe de sânge şi a unei probe de urină care au fost înaintate Laboratorului de toxicologie din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin. La data de 27.04.2010 s-a primit rezultatul examenului toxicologic efectuat, acesta fiind pozitiv pentru cannabis”, a precizat agent de poliţie Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. 
În urma efectuării cercetării la faţa locului, s-a stabilit că Gheorghe Gabriel M., de 32 ani, din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia  Caransebeş – Reşiţa, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă periculoasă spre dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un tir, ce tracta o semiremorcă. Şoferul Mercedesului a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa, dar a refuzat internarea. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Examenul toxicologic, însă l-a picat.
„În cauză se continuă cercetările faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite