Examenul anului: studentele joacă mâine pentru rămânerea în Liga Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studentele se pregătesc pentru meciul de mâine.
Studentele se pregătesc pentru meciul de mâine.

Handbalistele de la Universitatea Reşiţa sunt condamnate să învingă Buzăul pentru a fi scutite de grijile retrogradării de pe prima scenă. După o evoluţie de apreciat în prima jumătate a campionatului, elevele lui Pera riscă să ajungă în eşalonul secund.

Parcursul execelent al elevelor lui Florin Pera din prima jumătate a campionatului pare să fi deranjat, astfel că, acum, cu şase etape înainte de căderea cortinei peste Liga Naţională feminină, Universitatea Reşiţa se teme ca nu cumva jocurile de culise să o ducă, după numai un an, în eşalonul secund. Eterna pierdantă din tur, Rapid Bucureşti, bate tot în partea a doua a campionatului, Buzăul, adversara de mâine a studentelor, dă peste cap mai tot timpul pronosticurile pariorilor, iar Rulmentul Braşov este un nume greu în handbalul românesc. În schimb, Universitatea Reşiţa se află la prima prezenţă în Liga Naţională şi, probabil, pentru o nou-promovată o eventuală retrogradare nu ar reprezenta o aşa mare tragedie. Acest lucru îi nelinişteşte pe oficialii reşiţeni poate mai mult decât accidentările din lotul lui Florin Pera. În finalul sezonului pare să se joace tare şi în culise, nu numai în teren, iar reşiţencele au destule motive să se teamă, mai ales că, federaţia are gijă să trimită destul de des la meciurile lor cavaleri ai fluierului din Buzău, oraş cu care Reşiţa se luptă pentru evitarea retrogradării.
Despărţite de un singur punct
    Universitatea şi HCM Buzău ocupă locurile 10, respectiv 11, în clasament, sunt despărţite de un singur punct şi se întâlnesc în meci direct sâmbătă, de la ora 11, în Sala Polivalentă din Reşiţa. O victorie a studentelor le-ar asigura acestora un loc şi în viitoarea stagiune a Ligii Naţionale, în timp ce, un rezultat de egalitate sau un eşec le-ar da fiori până în ultima rundă. Florin Pera are destule bătăi de cap înainte de acest joc capital, în primul rând, din cauza incertitudinilor din lot. “Nu putem conta pe Călina Calu, o piesă importantă pentru noi, iar Maria Turnea, Claudia Rupa, Diana Costin şi Simona Duţă sunt nerefăcute complet după accidentări destul de serioase, care au necesitat perioade destul de mari de repaus”, a spus Florin Pera.
Polivalentă plină
Oficialii reşiţeni se aşteaptă ca Sala Polivalentă să fie luată cu asalt de susţinătorii studentelor, pentru că este cel mai greu examen al lor în prima ligă. “Sperăm să avem în tribună cât mai mulţi suporteri, pentru că avem nevoie de ei mai mult ca niciodată. Reşiţenii sunt buni cunoscători ai fenomenului, ştiu că ne pot ajuta să obţinem această victorie extrem de importantă şi sunt sigur că îi vom avea aproape”, a mărturisit tehnicianul reşiţean. Un bilet pentru marele meci costă doar 6 lei.
Pera cere concentrare maximă şi spirit de echipă

Antrenorul Universităţii ştie cum poate învinge Buzăul. “Trebuie să fim uniţi şi să dăm totul la acest joc deosebit de important. Dacă învingem, putem spune că suntem aproape salvaţi şi trebuie să profităm din plin de avantajul terenului propriu. Buzăul este una dintre contracandidatele la evitarea retrogradării şi un succes valorează patru puncte. Sper ca fetele să fie conştiente de importanţa jocului şi de faptul că Buzăul nu mai e echipe din tur, acum fiind mult mai puternică”, a mai spus Pera. Directorul CS Universitatea, Octavian Măzăran, este foarte optimist înaintea meciului de sâmbătă. “Trebuie să învingem. Am mare încredere în fetele noastre şi sunt convins că dacă ne facem jocul obişnuit nu putem rata victoria. Să ne îndeplinim obiectivul şi le promit fetelor că nu vor avea motive să fie nemulţumite”, a declarat Măzăran.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite