UCMR joacă în Moldova prima din cele 13 finale care vor desemna noua campioană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Handbaliştii sunt pregătiţi de luptă.
Handbaliştii sunt pregătiţi de luptă.

Handbaliştii pregătiţi de Aihan Omer debutează în returul Ligii Naţionale de handbal masculin în Moldova, unde vor întâlni echipa de pe locul trei, Ştiinţa Bacău. O săptămână mai târziu, bănăţenii joacă tot în deplasare, la Pandurii Târgu Jiu, echipă care i-a mai scos o dată din lupta pentru titlu.

Vicecampioana României, UCM Reşiţa, a impresionat în campania meciurilor de verificare premergătoare startului returului campionatului şi asta dă mari speranţe fanilor reşiţeni, chiar dacă Aihan Omer nu a primit din partea conducerii clubului nici măcar unul din jucătorii solicitaţi pentru a garanta titlul. Jocul entuziasmant din partida cu puternica Pick Szeged a demonstrat că bănăţenii au potenţial, dar HCM Constanţa păstrează în continuare prima şansă. Pentru a-şi vedea visul cu ochii, handbaliştii pregătiţi de Aihan Omer nu au voie să greşească în niuciuna din cele 13 etape ale returului. Primul adversar, Ştiinţa Bacău, a arătat o forma foarte bună la capătul turului, astfel că, misiunea ucemeriştilor în Moldova nu va fi deloc uşoară.
Omer rămâne optimist

    “Debutul returului este extrem de important. Ne aşteaptă două deplasări foarte grele în primele două etape, la Bacău şi Târgu Jiu. Nu am avut prea mult timp la dispoziţie să pregătim acest retur, am avut mulţi jucători la lot şi n-am reuşit niciun transfer. Constanţa are doar un punct în faţa noastră, deci şanse sunt, iar noi vom intra în teren la fiecare meci doar cu gândul la victorie”, a spus Aihan Omer. 



Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite