(UPDATE)Instructorii reşiţeni rămân pe baricade în ciuda sumelor investite în softuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instructorii şi-au achiziţionat softurile impuse de lege
Instructorii şi-au achiziţionat softurile impuse de lege

Potrivit deciziei Autorităţii Rutiere, şcolile de şoferi trebuie să îşi cumpere un nou soft pentru fiecare categorie auto. De la 1 ianuarie 2010, au început verificările. Instructorii care nu au aceste dotări riscă să fie arşi la buzunare cu amenzi usturătoare.

Instructorii din Reşiţa se alinează la decizia Autorității Rutiere, de a impune un anumit soft pentru fiecare categorie auto. Aceştia, însă au preferat să îşi cumpere cele necesare, decât să îşi lichideze afacerea. Deşi este destul de costisitoare investiţia şi există doar un singur magazin disponibil la nivel de ţară, instructorii reşiţeni se conformează.

„Am achiziţionat softul cerut de autorităţi, deja au început controalele. Noi am avut noroc că am achiziţionat totul cu o reducere de 55 la sută. Avem două categorii A şi B. Sunt foarte scumpe aceste dotări, dar nu am avut ce face. Am avut două opţiuni: ori cumpăr ori închid”, a spus Viorel Enăşel, un instructor din Reşiţa. În aceste condiţii, taxele pentru orele de condus au crescut. Dacă până acum un reşiţean plătea aproximativ 800 de lei pentru un curs de conducător auto, de acum înainte acesta va scoate din buzunar 1000 de lei. La Reşiţa, sunt aproximativ 17 şcoli de şoferi, la fel câte au fost şi anul trecut.

Softuri… degeaba

În ciuda faptului că instructorii investesc în softuri, ca să îşi păstreze firma, numărul celor care obţin carnetul de conducător auto este mic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Caraş-Severin, Paula Neamţu, nici măcar 10.000  de persoane nu au reuşit să treacă peste examen. Proba care a provocat cele mai multe probleme este cea teoretică. “Mai mult de jumătate dintre cei 22.000 de candidaţi nu a reuşit să răspundă corect întrebărilor din chestionare”, subliniază Paula Neamţu. Alţi 820 de candidaţi au avut probleme la şofat.   

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite