Anca Tofei este tânăra care are în sânge ritmul de cha cha

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Tofei
Anca Tofei

De aproximativ doi ani tânăra este elevă a unei şcoli de dans din Reşiţa, unde adoră să-şi petreacă timpul liber. Anca spune că a fost impresionată de ritmurile latino încă de când a intrat pentru prima dată într-o sală de dans.

Profil:

Născută. 23 mai 1998, Reşiţa
Studii. Elevă la Şcoala cu Clasele I-VIII Numărul 2, Reşiţa
Experienţă. Ia ore de dans de doi ani

La vârsta de 12 ani, Anca a învăţat deja care îi sunt priorităţile şi ce trebuie să facă pentru a-şi îndeplini visul. Una dintre marile ei pasiuni este dansul de societate, pe care l-a descoperit prin intermediul prietenilor ei.

„Îmi place mult să cânt, să desenez, dar în primul rând îmi place dansul. Unii dintre prietenii mei urmau de ceva timp cursurile de dans de societate. Aproape în fiecare zi îmi povesteau despre cum învaţă paşi noi sau cum se distrează. Într-un final, m-am hotărât şi eu să merg la dans şi să încerc să văd dacă îmi place, mai ales că de mică îmi plăcea să ascult muzică şi să dansez“, povesteşte Anca.

Antrenamente serioase


Anca spune că a fost impresionată de ritmurile latino încă de când a intrat pentru prima dată într-o sală de dans. Au trecut aproape doi ani de atunci, iar tânăra visează în continuare să ajungă o mare dansatoare. „Cred că este şi datoria antrenorului. A ştiut cum să-şi atragă cursanţii şi să le transmită dragostea pentru dansul de societate. Visul meu este să ajung o mare dansatoare, tocmai de aceea încerc să dau tot ce pot şi să învăţ toate secretele dansului“, mai spune Anca.

Cel mai mult îi place să danseze cha cha. „Este stilul de dans care mi se potriveşte. Are o prestanţă, oferă dansatorului o siguranţă uimitoare şi mai ales o rapiditate în mişcări. Este adevărat că este un stil mai greu, dar poate şi acest lucru mă ambiţionează mai mult. Tot timpul ai ceva de învăţat, dar cel mai important este să ai şi un partener cu care să te înţelegi“, mai spune tânăra.

Dans şi şcoală

Anca este o fire foarte ambiţioasă. Nu degeaba fata ţine foarte mult la orele ei de studiu. Cu rezultate bune la şcoală, atrasă de matematică, engleză, muzică şi desen, Anca reuşeşte să-şi împartă timpul liber foarte bine.

„Este foarte greu să fac faţă, stau destul de departe de şcoală şi de sala de dans. Aşa că trebuie să ajung repede acasă şi să-mi împart timpul cât pot de bine pentru a ajunge şi la antrenamente. La  şcoală îmi place matematica, engleza, muzica şi desenul. Deşi îmi este destul de greu, nu aş schimba nimic, fiindcă ştiu că voi reuşi“, mai povesteşte Anca. Bucuria din sufletul tinerei atunci când se află în sala de repetiţii este de nedescris. Nimic pare să nu o oprească din ritmul ei alert cu care uimeşte pe toată lumea.

Întrebări şi răspunsuri

Cum îţi vezi viitorul ?
În momentul de faţă cel mai mult mi-aş dori să-mi găsesc un partener stabil pentru că doar aşa pot să acumulez mai bine tot ce spune antrenorul. Îmi doresc să termin şcoala pentru a-mi putea împlini visul.
Cât de mult timp petreci în sala de antrenamente?
Nu petrec mult, deoarece nu am partener, aşa că nu mă antrenez decât de două ori pe săptămână chiar dacă mi-aş dori mai mult. Am pretenţii de la mine, pentru ca ştiu că pot mai mult şi mai mult.

Ce-i place

„Îmi place foarte mult matematica, să mă plimb în natură sau atunci când este frumos afară. Îmi place mult primăvara pentru că totul revine la viaţă, petrecerile şi întâlnirile cu pretenii”.

Ce nu-i place
„Nu îmi place minciuna. Urăsc să stau în preajma oamenilor necinstiţi. Nu-mi plac iarna, frigul, lenea şi legumele. Încerc să fac lucruri care-mi plac pentru a nu mă încărca cu energie negativă”.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite