UCMR renunţă la Muzeul de Locomotive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uzina reşiţeană şi municipalitatea au semnat astăzi un protocol, prin care reşiţenii vor suporta costurile de întreţinere ale garniturilor-exponate. În ciuda „ghiduşiilor” făcute de cele două instituţii, despre investiţii majore nu poate fi vorba, din cauza problemelor de proprietate a terenurilor.

Uzina reşiţeană UCMR a renunţat la administrarea Parcului de Locomotive din cartierul Triaj, care acum a intrat în aria de responsabilitate a municipalităţii. „Nu putem face investiţii majore în parc, însă ne vom ocupa de curăţenie şi întreţinerea mobilierului din parc, astfel încât turiştii să fie încântaţi de el, atunci când îl vizitează”, a declarat edilul şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu.

În plus, ca să poată atrage fonduri europene, uzina, proprietar în continuare al parcului, a înfiinţat o asociaţie care intră în parteneriat cu forul local şi cel judeţean. Singura problemă care rămâne însă este cea legată de proprietatea terenurilor. Dacă reprezentanţii locali au ajuns la o înţelegere cu doi dintre proprietari, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cel de al treilea, Ogrin Glava, care are acte pe 5.000 de metri pătraţi.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite