Școlile neautorizate sunt la mila străinilor impresionați de condițiile proaste de studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoria instituțiilor care își primesc elevii în paragină din cauza lipsei de bani se repetă și de această dată. Deşi mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an şcolar, multe dintre instituțiile de învățământ nu sunt gata să își primească elevii. 

Pe ultima sută de metri, jumătate dintre şcolile din judeţul Caraş-Severin aşteaptă să îşi primească autorizaţiile de funcţionare pentru noul an şcolar. Una dintre aceste instituţii este şi Liceul „Sabin Păuţa“ din Reşiţa. Aici, încă se lucrează la extinderea liceului, mai exact la construirea unui etaj întreg. „Conform legislaţiei, la şcolile unde se efectuează în continuare lucrări de extindere nu se emite autorizaţie, dar noi vom funcţiona în limite normale“, spune Nicolae Ungar, directorul Liceului „Sabin Păuţa“ din Reşiţa.

CLICK AICI PENTU LISTELE CU ŞCOLILE FĂRĂ AUTORIZAŢIE

Valoarea proiectului de la acest liceu se ridică la aproximativ câteva mii de lei. În urma recentelor controale efectuate de inspectorii Direcţiei de Sănătatea Publică din judeţ, situația nu este chiar una fericită, dar autoritățile spun că județul stă bine la acest capitol.


Situație tolerată
”În Caraș-Severin, mai bine de 50 la sută din instituţiile de învăţământ şi-au primit autorizaţiile de funcţionare. Situaţia este una acceptabilă, pentru că ne situăm peste media înregistrată la nivelul ţării în ce privește șccolile autorizate”, a spus Dragoş Luca, directorul DSP Caraş- Severin. În plus, chiar şi şcolile neautorizate de Direcția de Sănătate Publică vor putea funcţiona după un program de conformare. Conducerea acestora s-a angajat să remedieze neregulile într-un timp cât mai scurt. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural, unde multe dintre școli nu au apă curentă, au toaletele amplasate în curte, iar potrivit autorităților sunt și situații în care unitățile de învățământ au probleme la structura de rezistență. „Nu am primit bani ca să derulăm lucrări ample de reabilitare a școlilor, s-au lucrări minime de igienizare sau schimbare de tâmplărie”, inspector școlar general, Adrian Doxan.
La mila străinilor
Școala din Brădet, care aparține de orașul Anina a impresionat un grup de investitori străini care au venit în zonă. Aceștia vor să reabiliteze acoperișul școlii. Asta după ce, au dotat cu internet calculatoarele copiilor.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite