Au găsit rămășițe dintr-un corp uman într-o clădire părăsită de la Moniom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, o persoană a sesizat poliţia despre faptul că într-o clădire dezafectată  din zona fostului poligon din Moniom a găsit un os ce părea a fi uman. Polițiștii au început cercetările imediat. Cercetările medicilor legiști sunt în plină desfășurare, ca să afle identitatea persoanei, care se pare că ar fi fost devorată de animale.

La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin care, în clădirea respectivă, a găsit părţi ale unui schelet uman, devorat de animale, respectiv oasele bazinului şi oasele membrelor inferioare.

“Resturile cadavrului au fost ridicate şi transportate la Morga Spitalului Judeţean din municipiul Reşiţa”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Împreună cu procurorul şi medicul legist, poliţia desfăşoară activităţi pentru stabilirea împrejurărilor în care resturile umane au ajuns în acel loc, pentru stabilirea identităţii persoanei şi cauza decesului.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite