Motocicliştii reşiţeni pleacă la Gârnic, unde participă la cel mai mare eveniment de profil din Caraș-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de Rock de la Gârnic deschide seria evenimentelor importante din acest an din Caraş-Severin. Pregătirile pentru această ieşire au început încă de la mijlocul săptămânii când tinerii au pus la punct fiecare detaliu privind cazarea şi aprovizionarea cu mâncare.

Motoare care mai de care mai sofisticate şi mai impunătoare, bagaje pentru trei zile şi multă voie au umplut în această dimineaţă parcarea din zona Triaj a oraşului de pe Bârzava. Tinerii reşiţeni şi-au făcut aseară ultimele aprovizionări pentru distracţia de la Gârnic şi speră ca vremea frumoasă să ţină cu ei, pentru că cei mai mulţi vor sta la cort.

„Am hotărât să mergem cu cortul pentru că ştiam că locurile de cazare sunt puţine şi, evident, cele mai multe sunt ocupate. Mergem în grup şi cea mai frumoasă distracţie este la cort.

Ne-am echipat corespunzător şi sperăm să se îndrepte vremea“, a spus Iulian Băguţ, din Reşiţa. Motocicliştii reşiţeni  s-au adunat în jurul orei 10.30 şi au ales să meargă pe ruta Reşiţa-Anina-Moldova Nouă-Gârnic.

„Vom face o oprire în Oraviţa pentru că acolo ne întâlnim cu alţi prieteni. Cel mai probabil ne vom întoarce duminică seara acasă“, a mai spus reşiţeanul.  În Reşiţa sunt trei mari cluburi de motociclişti, iar numărul lor depăşeşte 150 de persoane dornice de o astfel de aventură.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite