Ofertă săracă pentru bursa locurilor de muncă din această lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătirea pentru bursa generală a locurilor de muncă a intrat în linie dreaptă, însă angajatorii nu uimesc prin oferta pe care le-o aduc celor 9.000 de șomeri din evidențele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. Până în momentul de față, salvarea celor fără job, vine tot din partea posturilor puse la dispoziție de țările Uniunii Europene.

Deşi mai sunt doar câteva zile până la Bursa Locurilor de Muncă, organizatorii n-au adunat decât 51 de joburi de la angajatori. Dacă săptămâna trecută AJOFM Caraş-Severin anunţa că pentru bursa generală sunt vacante 25 de posturi, acum numărul acestora a mai crescut, însă nu semnificativ.

51 de joburi disponibile înseamnă o luptă acerbă între cei 9.000 de șomeri care sunt în momentul de față în evidențele agenției județene.  “Organizăm pe data de 15 aprilie 2011, începând cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă, iar acțiunea din acest an are loc la Reşiţa la Casa de Cultura a Sindicatelor”,  a spus Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM.

Cele mai multe posturi sunt cele pentru ospătari, 11 la număr. Cei cu studii au la dispoziție numai nouă locuri de muncă, iar cele mai multe dintre acestea sunt pentru inspector de asigurări.

Salvați de jobul sezonier

Ca alternativă la bursele sărace în ofertă, analiștii economici oferă joburile sezoniere, care pot salva măcar temporar, statisticile din județ. “Numărul șomerilor va scădea datorită locurilor de muncă de sezon din țară și străinătate”, spune analistul economic Cristian Orgonaș. Grecia este destinația preferată a șomerilor care vor de lucru peste vară.

De altfel, agenții de recrutare spun că, peste vară se vor debloca inclusiv posturi în industria automotive, iar pe cei care caută un job îi sfătuiesc să urmărească în permanență listele de locuri de muncă vacante.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite