NEWS ALERT: Două persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon la Reșița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reșițenii care locuiesc în cartierul Muncitoresc sunt șocați de moartea fulgerătoare care i-a străpuns pe soții Hegheși. Ultima dată, aceștia au fost văzuți pe stradă ieri dimineață. Cei doi aveau 76 și 77 de ani, iar vecinii spun despre ei că erau nedespărțiți și oameni săritori.

UPDATE ORA 15.00

E-On vine cu precizări suplimentare referitoare la acest caz. "Potrivit cercetărilor, acumularea gazelor arse care a provocat intoxicaţia cu monoxid de carbon a celor două persoane, s-a produs din cauza obturării coşului de evacuare a gazelor arse la care era racordată soba din locuinţă", a declarat Florentina Maghiar, purtătorul de cuvânt al E-ON Gaz Distribuție SA.

ORA 08.00

Trupurile lor au fost transportate la morga Spitalului Judeţean, iar astăzi poliţiştii aşteaptă să vadă răspunsul medicilor legişti.

„În funcţie de rezultatele necropsiei se vor stabili cu exactitate cauzele decesului”, a declarat în această dimineaţă Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al poliţiştilor cărăşeni. Cel mai probabil, însă, cauza decesului este intoxicaţia cu monoxid de carbon. Vecinii soţilor Hegeduşi spun că oamenii au fost de treabă şi nu meritau să li se întâmple una ca asta, mai ales că cei doi erau nedespărţiţi, iar bătrânul dădea semne de boală.

„Au fost niște oameni tare buni, săritori. Ne-au ajutat cu ce au putut”, spune vecinul de al familiei, Ioan Halmaci.  O altă vecină spune că a văzut salvarea intrând pe strada Rândunica, deşi accesul se face foarte greu din cauza zăpezii. „A fost salvarea, dar am înţeles că doctorii nu au mai putut face nimic”, spune Steriana Udoviţa. Pentru că doctorii nu au mai putut să facă nimic, la faţa locului au venit angajaţii de la pompe funebre, ca să ridice trupurile neînsufleţite ale celor doi.

Strada blestemată 
Monoxidul de carbon a mai făcut victime pe Strada Rândunicii din Reşiţa. Ei care locuiesc în zonă îşi amintesc şi acum tragedia de acum patru ani, când un tânăr de 14 ani a murit câteva case mai mai sus de soţii Hegeduşi. „Mare tragedie a fost şi atunci. Băiatul acela nu merita să moară. Avea doar 14 ani, sărăcuţul. S-a pus să doarmă şi nu s-a mai trezit”, povesteşte Steriana Udoviţa, femeia care locuieşte şi ea pe aceeaşi stradă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite