Ce mai fură reșițenii de foame de prin supermarketuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii de pază dintr-un supermarket i-au chemat pe jandarmi ca să ia măsuri pentru că au prins trei tineri care au furat mai multe produse alimentare. Aceștia au luat fără să plătească salam și cârnați de casă, iar acum riscă dosar penal pentru furt.

Patrula de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului, unde i-a identificat pe Cosmin B. în vârstă de 30 de ani, Vasile C. în vârstă de 25 de ani şi Dumitru P. în vârstă de 23 de ani, toţi din municipiul Reşiţa, care profitând de neatenţia personalului, au sustras şapte bucăţi salam, patru caserole cârnaţi de casă, pe care le-au ascuns sub haine, pe care le-au ascuns sub hainele proprii, fără a le plăti.

Aceştia după ce au reuşit să treacă de casa de marcat, au fost opriţi de către agenţii de pază ai supermarketului, care au observat  neregula, sesizând imediat oamenii legii.

“În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celor în cauză actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Lucian Istrățescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărășeni. Prejudiciul în valoare de peste 180 de lei, a fost recuperat şi predat reprezentantului supermarchetului.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite