Investiție privată în energia verde din zona Oravița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce fimele care investesc în energie eoliană au descoperit zona Topleț, unde vântul suflă constant pe toată perioada anului, sunt și firme care s-au orientat spre zona Oravița, care, de asemenea, este o mină de aur pentru cei care vor să scoată bani din vânt. Deja, lucrările la primul stâlp sunt gata. Întreaga investiție este de ordinal milioanelor de euro.

La Oravița s-a ridicat prima turbină eoliană, dintr-un parc care prevede ridicarea unei centrale de acest tip, cu 6 eoliene. Lucrările la primul stâlp sunt gata. Investiția este de 10 milioane de euro și aparține unei firme din Timișoara.

Parcul de la Oravița începe să prindă contur, după ce o altă investiție privată, de la Topleț s-a concretizat încă de anul trecut. „Pe păşunea Drănac, din comuna noastră, vor fi montaţi 30 de stâlpi pentru producerea energiei eoliene.

Deocamdată sunt numai doi. Înălţimea stâlpilor diferă. Vor fi de 60, de 80 şi de 100 de metri”, a explicat primarul localităţii Topleț, Ilie Haşcă. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite