Inspectoratul Școlar a luat trei amenzi pentru accidentul profesoarelor și s-a trezit pe cap cu inspectorii de la ITM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul profesoarelor băgate în spital săptămâna trecută, cel mai probabil, va fi declarat accident de muncă. Inspectorii de la ITM derulează în prezent o amplă anchetă pe această temă. Asta, în timp ce ISJ, plătește amendă după amendă, din cauza neregulilor pe care ARR le-a găsit și cu ceilalți șoferi care lucrează pe microbuzele instituției. 

Inspectorii ARR au descins la Inspectoratul Școlar, după ce nouă profesoare au fost băgate în spital săptămâna trecută. “Șoferii nu au folosit cartele tahograf, acestea nu au fost descărcate și, din acest motiv, am aplicat o amendă de 16.000 de lei pentru Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin”, spune Nicușor Fuicu, directorul agenției ARR.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

În plus, și alți soferi au fost în situația lui Ioan Jorj, de 37 de ani, cel care a condus microbuzul pe DN 58 în ziua de 12 aprilie, iar asta a însemnat o altă amendă, de 5.000 de lei. Cea de-a treia amendă a fost aplicată chiar la fața locului, atunci când inspectorii au depistat faptul că șoferul nu avea certificate de transport persoane.

Convocare la ISJ
Șefii de la inspectorat s-au învățat minte și astăzi fac o sedință de urgență în care i-au convocat deja pe toți cei implicați în transportul dascălilor sau al elevilor. “Am convocat directorii de școli, reprezentanți ai primăriilor și șoferii de microbuze școlare. Cu toții au la dispoziție o săptămână să intre în legalitate”, spune Adrian Doxan, inspectorul general, care a adăugat că deja a achitat toate amenzile care au fost aplicate pe ISJ. Mai mult decât atât, acesta a adăugat că, în curând, toate școlile vor dobândi personalitate juridică, iar atunci, lucrurile se vor schimba.

“Odată ce școlile obțin personalitatea juridică, toate microbuzele care acum sunt îmnatriculate pe ISJ vor fi transferate pe școli. Atunci, responsabilitatea va fi a directorilor”, subliniază inspectorul general.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Starea dăscălițelor, stabilizată

În timp ce inspectorii de la ITM cercetează și ei cazul să vadă cu exactitate dacă accidentul va fi declarat unul de muncă, mai marii de la inspectorat se procupă de profesoarele internate în spital. “Chiar astăzi voi merge încă o dată să le văd pe paciente. Sunt internate pe salon la doctorul Bona și primim în permanență informații despre starea lor, care acum s-a stabilizat”, a adăugat șeful de la ISJ.

Tragedie pentru dascăli

Cele nouă cadre didactice, pasagere ale microbuzului şcolar, au trăit clipe de groază când un TIR a făcut pană, pe DN 58, şi a derapat pe carosabilul umed. Mastodontul a lovit în plin microbuzul al cărui şofer, Ioan Jorj (37 de ani), a pierdut controlul volanului şi a ieşit în decor.

Din primele date se pare că unul dintre pneurile remorcii TIR-ului a făcut explozie, iar autovehiculul de mare tonaj a derapat, lovind maşina ce venea din sensul opus.  Opt profesoare şi conducătorul auto au fost răniţi şi duşi la spital. Un singur pasager a scăpat nevătămat. „Accidentul s-a produs pe un sector de drum în curbă cu marcaj longitudinal continuu ", a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Poliţie Caraş-Severin.

Medicii de pe ambulanţă sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale şoferului de pe microbuz , Ioan Jorj.
„Nu ne putem pronunţa în privinţa lui. I s-a făcut o tomografie, pentru ca medicii să vadă cât de grave sunt fracturile", a declarat Cosmin Librimir, medic pe ambulanţă. Reprezentanţi Registrului Rutier Român şi Autorităţii Rutiere Române au scos la iveală un detaliu şocant: şoferul microbuzului nu are certificat pentru conducătorii auto care transportă persoane.

„Angajatorul, Inspectoratul Judeţean Şcolar Caraş-Severin nu ar fi trebuit să-l lase să conducă", a spus Nicuşor Fuicu, şeful agenţiei judeţene a Autorităţii Rutiere Române. La finalul anchetei, Inspectoratul Judeţean Şcolar Caraş-Severin va fi sancţionat cu până la 5.000 de lei , iar şoferul cu 1.500 de lei. 

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite