După o lună de pauză UCM Reşiţa şi-a reluat activitatea de producţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi salariaţii aflaţi în şomaj tehnic sau în concediu de odihnă au fost rechemaţi la lucru de către reprezentanţii UCM Reşiţa, astfel că industria locală ar trebui să se relanseze, din nou, în această toamnă și să funcționeze la parametri normali.

Acţiunile scoase la vânzare de către UCMR au stârnit interesul mai multor investitori cu care s-au demarat negocieri, astfel încât, în intervalul maxim de 60 de zile, se va putea realiza majorarea de capital, potrivit unor surse din cadrul societății. Oricum, activitatea s-a reluat din data de 1 septembrie, în toate societăţile ce fac parte din grupul de firme UCMR. În ceea ce privește UCM Turnate, pe care zvonurile o închiseseră demult, se lucrează deocamdată în două schimburi. În câteva zile, însă se va trece la activitatea în trei schimburi.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite