Un polițist comunitar s-a ales cu salariul tăiat, pentru că s-a dus la WC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţionat de superiorii săi, agentul de pază Rivelino Ecoboaia a chemat Poliţia Comunitară în instanţă. Angajatul Serviciului Ordine Publică a fost ars la buzunar cu 5 la sută din salariu pentru că şi-a făcut nevoile fiziologice acasă.

Întâmplarea din 4 mai, pentru care comunitarul Rivelino Ecoboaia a fost sancţionat cu cinci la sută din leafa pe o lună este desprinsă, parcă, din bancurile cu poliţişti. Simţindu-se vânat de superiorii lui, acesta îşi caută dreptatea în instanţă. Nu este supărat neapărat pentru că a plecat acasă cu mai puţini bani în buzunar, ci pentru că i-a fost pătată imaginea de adevărat om al legii. „Eram în patrulă mobilă împreună cu Claudiu Pescaru la acea dată şi, suferind de enterocolită cronică, m-am dus până acasă să-mi fac nevoile fiziologice. Domnul Ciati (director executiv la Poliţia Comunitară – n.r.) m-a sunat şi m-am trezit cu el în faţa uşii. Era împreună cu domnul inspector Gheorghe Curescu. Dânsul ne-a făcut raport, deşi, are funcţie executorie, nu de conducere, şi nu avea voie să semneze niciun raport. Am stat zece minute, maximum un sfert de oră, dar dânşii pretind că am stat jumătate de oră”, a povestit Rivelino Ecoboaia.

Flagrant delict
Comunitarul este convins că Alexandru Ciati are ceva personal cu el. „Atunci când am simţit că sunt nedreptăţit, am spus ce gândesc şi poate că am deranjat. Am fost sancţionaţi, atât eu, cât şi colegul meu Claudiu Pescaru, ca urmare a unui flagrant delict. Am fost, practic, vânat în faţa domiciliului meu. Am fost băgaţi în comisie şi sancţionaţi, motiv pentru care eu am făcut contestaţie în instanţă”, a mai spus Ecoboaia. Omul în uniformă are şi o explicaţie pentru care a lipsit câteva minute din stradă, acolo unde avea misiunea de a asigura siguranţa şi ordinea publică. „Ni s-a spus că pentru astfel de situaţii există toalete ecologice, dar noi nu putem intra în ele cu armament, cu bastoane şi toate celelalte. Plus că sunt mizerabile, iar eu aveam enterocolită cronică”, a adăugat poliţistul comunitar.

Rugat să comenteze acuzaţiile formulate de subalternul său, Alexandru Ciati, director executiv al Poliţiei Comunitare, a fost evaziv. „Sunt în concediu, nu vreau să discut despre asta acum. Îmi voi prezenta punctul de vedere când revin la serviciu”, a declarat, în această dimineaţă, şeful Poliţiei Comunitare. Cert este că pe rolul Tribunalului Caraş-Severin există un dosar de contestaţie a deciziei de sancţionare.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite