Soarta liniei de cale ferată Anina-Oravița stă sub semnul întrebării şi riscă să se desfiinţeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locomotiva cu aburi este cunoscută sub numele de „mocaniţa“
Locomotiva cu aburi este cunoscută sub numele de „mocaniţa“

Cea mai veche linie de cale ferată din țară, care leagă Oravița de Anina, este pe cale să se desființeze. Numărul mic de persoane care foloseau această rută a făcut ca traseul să nu mai fie rentabil din nici un punct de vedere pentru cei de la CFR.

Traseul feroviar Oraviţa–Anina este recunoscut în Europa pentru frumuseţea peisajului şi vechime construcţiei, obiectivul fiind și unul dintre cele mai vechi de pe continent.

Vestea proastă pentru miile de turişti care au vizitat acest obiectiv este aceea că cei de la CFR vor să închidă ruta. „Secţia de circulaţie Oraviţa-Anina este inclusă în infrastructura feroviară interoperabilă şi nu face obiectul prevederilor legate de închiriere“, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR“ SA.

Încă din anul 2006 a fost adusă în discuţie închiderea acestui traseu, dar de abia acum, în plină criză economică, lucrile încep să devină serioase. Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Național Caraş-Severin spun că această rută este una foarte importantă pentru judeţ, mai ales că, la construirea căii ferate, au contribuit oameni din toată zona.

Mii de turişţi au vizitat traseul Oraviţa-Anina

„Pe lângă faptul că este o zonă unicat în ţară şi nu numai, trebuie să ţinem cont şi de faptul că oamenii au contribuit la realizarea acestui monument“, spune Dana Bălănescu, consilier superior de cultură. 

Întâlnire de gradul zero

Astăzi, la Reșița, se află o comisie de la Ministerul Culturii, iar obiectivul principal al deplasării este găsirea unei soluții pentru linia de cale ferată. „Le-am scris celor de la minister un memoriu, în care am explicat că trebuie să luăm măsuri să salvăm prima linie de cale ferată din țară.

În plus, deocamdată, administratorul nu trimis încă înștiințarea oficială, dar cu toate acestea trebuie să fim pregătiți să intervenim”, a declarat Ljubița Raichici, directorul Direcției pentru Cultură din Caraș-Severin, care susține că istoricii din județ sunt dezinteresați de argumentele CFR în ce privește lipsa de eficiență economică.

image

Mai mult decât atât, monumentul este unul de clasă A, adică pe lista celor mai importante din țară. Cărășenii suțin și ei cauza, dar cred că decizia CFR este dezastruoasă.

„De mică, părinții mei m-au dus să mă plimb pe această linie de cale ferată. Este inadmisibil să o desființeze”, spune reșițeanca Paula Monescu. Linia Oravita – Anina a fost inaugurată la 15 decembrie 1863, iar călătorul întâlneşte, pe cei 33 km parcursi, 14 tunele, cu o lungime totală de 2.084 m, şi 10 viaducte.



Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite