Hotelul Hercules din Băile Herculane este scos la licitație în contul datoriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși se propie sezonul estival, iar numărul turiștilor din orașul-stațiune Băile Herculane a început să crească, atunci când vine vorba despre datorii și datonici, băncile nu iartă pe nimeni. Nici omul de afaceri Iosif Armaș nu este trecut cu vederea, mai ales că societatea sa, SC Hercules-Grup Argirom a beneficiat de o reeșalonare a datoriilor în cursul anului trecut.

Potrivit oficialilor de la BCR, omul de afaceri nu s-ar fi ținut de plata datoriei, în ciuda convenției pe care au avut-o cei de la bancă cu SC Hercules. Anul trecut, Iosif Armaș  avea o datorie de peste 4,4 milioane de lei, iar de la reeșalonare ar fi trebuit să achite câte o rată lunară în valoare de circa 150.000 de lei lunar.

Roman, de patru stele
Atât hotelul Roman, cât și Afrodita au mai fost scoase la licitație în contul datoriilor. De altfel, Roman, și-a găsit deja proprietar. Nicuşor Vasilescu, primarul din Băile Herculane, spune că s-a întâlnit cu noul proprietar al Hotelului Roman şi are încredere că investiţia promisă de acesta va fi una de onoare.

„Din câte am înţeles eu, se vor investi cinci milioane de euro, iar proprietarul îşi doreşte un hotel de patru stele“, a declarat Nicuşor Vasilescu. Hotelul a fost scos la licitaţie de Direcţia Finanţelor Publice, iar cumpărătorul a licitat aproape 8 milioane de lei.

De altfel, singurul hotel funcţional din structura SC Hercules din Băile Herculane, mai este hotelul Roman, care din data de 4 iunie a anului trecut are un nou proprietar. Asta, în urma unei licitaţii organizate de Direcţia de Finanţe Caraş-Severin. Pe hotelul „Hercules”, BCR a pus sechestru în aceeași lună a anului trecut.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite