HUMAN STORY Jandarmul Alexandru Tobă a câștigat în Kosovo dreptul la viață

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru a crescut educat în spiritul patriotismului și a urmat școli militare care i-au întărit convingerile că patriotismul este un atribut prețios, dar tot mai rar întâlnit în ziua de azi. Totuși, în timp, a înțeles că trebuie să existe un echilibru între profesie și viața personală. Treptat, a învățat să le aprecieze pe toate și le găsească un loc adecvat în evoluția sa personală.

Alexandru Tobă este adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi din Caraș-Severin. A absolvit Institutul Militar Basarab I din Pitești, dar și Facultatea de Autovehicule Rutiere.

Este specialist în asigurarea logisticii și așa a ajuns și în teatrul de luptă din Kosovo, unde a lucrat timp de un an ca și ofiţer logistic în cadrul detaşamentului internaţional de menţinere a păcii. „Am plecat în Kosovo din cauza profesiei, pentru că am simțit că este timpul să îmi completez experiența profesională și nu am greșit gândind așa.

S-a dovedit că acea experiență, deși a fost una dură și suprarealistă, m-a ajutat să evoluez și a dat greutate CV-ului și pregătirii mele. Am văzut sisteme militare bine puse la punct”, povestește Alexandru Tobă. El are un mare regret: oamenii care se ocupă de logistică nu sunt întotdeauna apreciați la adevărata lor valoare, iar logistica, în sine, este mai puțin apreciată în raport cu ceea ce înseamnă ea, de fapt.

„Există o mulțime de oameni care de ocupă de pregătirea unui singur soldat, dar logistica nu a fost premiată niciodată, pentru că logistica nu ia premii. Există un citat foarte adevărat și pe care eu îl apreciez pentru că reflectă foarte bine realitatea. „Logistica nu a câștigat războaie, dar din cauza ei s-au pierdut multe”. Îi aparține lui Napoleon”, povestește adjunctul inspectorului șef.

Și-a văzut moartea cu ochii
Teatrul de luptă din Kosovo și-a lăsat puternic amprenta asupra lui. „Atunci când ești într-o zonă de conflict se pierde atibuția ta de bază, pentru că nu mai există niciun fel de limită între reponsabilități. Inițial, am asigurat logistic misiunile sub egida United Nations Mission in Kosovo, din partea statului român, însă am făcut inclusiv post pe timpul nopții și nu te mai simți atât de sigur pe tine, atunci când știi că viața oamenilor de acolo depinde de profesionalismul tău”, spune jandarmul.

Cel mai crunt moment din teatrul de luptă din Kosovo a fost în martie 2004. „Am nimerit într-o ambuscadă, în timp ce le duceam soldaților muniția și mâncarea. Am fost prins descoperit. Atunci am înțeles ce simt oamenii în fața morții: se împacă cu sine. Pot spune că acela este momentul din care am început să cred în Dumnezeu”, își amintește Alexandru Tobă, care tot din acel moment a învățat să aprecieze mai mult tot ceea ce îl înconjoară.

„Am avut ocazia să mai plec în zone de conflict, însă am refuzat ofertele care mi s-au făcut, în favoarea familiei. Am înțeles că trebuie de delimitezi foarte clar profesia de familie și să le găsești echilibrul. Dacă pierzi teren în vreuna dintre cele două părți, îl vei recupera cu foarte mare greutate sau chiar deloc. Acasă mă încarc ! De acasă vin la serviciu cu zâmbetul pe buze.

Dacă urc prea mult pe plan profesional, scap de sub control familia și nu îmi doresc acest lucru. În plus, am doi copii extraordinari, Andrei și Mihai, și, știu sigur că nu aș fi reușit să fac nimic din ceea ce am făcut dacă Sorina, soția mea, nu ar fi fost alături de mine”, spune jandarmul. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite