Chebuţiu şi Preda predau din arest executivul UCMR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soarta angajaților este în mâna elvețienilor
Soarta angajaților este în mâna elvețienilor

Aproape 4.000 de angajaţi sunt îngrijoraţi că vor rămâne cu masa goală de Crăciun. Cardurile salariaţilor din UCMR ar trebui să fie alimentate astăzi, dar nimeni nu le-a putut garanta oamenilor că-şi vor primi lefurile.

Odată cu arestarea preşedintelui-director de la UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, şi trimiterea lui după gratii alături de Adrian Preda, directorul executiv al companiei, salariaţii au început să se teamă tot mai tare că nu-şi vor mai primi lefurile.

Ucemeriştii ar trebui să primească astăzi salariile, dar nimeni nu le-a putut confirma că vor avea ce să pună pe masa de Crăciun, nimeni altcineva în afara lui Chebuţiu şi Preda neavând drept de semnătură pe statele de plată.

„UCMR îşi va onora obligaţiile faţă de oameni, angajaţii nu vor pleca acasă fără salarii. Asta ştiu sigur că se va întâmpla. Nu ştiu dacă azi sau mâine, pentru că eu nu am funcţie executivă la UCMR”, a precizat Dan Obădău, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie.
„Încă nu ştim dacă vor fi probleme cu salariile.

Cert este că săptămâna trecută nu era nicio problemă cu conturile companiei. În situaţia de acum probabil că vor fi ceva necazuri, dar rămâne de văzut. Toată lumea e neliniştită fiindcă nu se ştie cine conduce, cine ia decizii şi se apropie sărbătorile. Mai ales că, şi anul trecut, când se afla toată conducerea aici, era să nu ne luăm banii de sărbători”, a afirmat Jivomir Tovladiat, preşedintele Sindicatului Reşiţa 1771.

Întâlnire importantă
Conducerea companiei se va întâlni astăzi pentru a desemna pe cineva care să preia atribuţiile executivului. „Vom avea un Consiliu de Administraţie. Drept de semnătură nu are nimeni, asta se va hotărî astăzi, la Consiliul de Administraţie”, a precizat Obădău.

„Pentru anumite probleme punctuale s-a dat drept de semnătură şi la alţii, dar pentru problema banilor nu ştiu. Astăzi ne vom întâlni cu o parte din conducerea UCMR pentru a vedea care este situaţia în momentul de faţă. Cineva trebuie să preia conducerea executivă.

Din punct de vedere al producţiei e în regulă, avem directorii care se ocupă de treaba asta, dar trebuie şi cineva care să coordoneze toate departamentele. Dacă se blochează anumite conturi, vor apărea inevitabil probleme”, a adăugat Tavlodiat.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite