Peste 80% dintre apelurile pe care le-au făcut cărășenii la numărul unic de urgență 112 au fost false!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistica Serviciului de Telecomunicații Speciale arată sumbru pentru județul Caraș-Severin. Asta pentru că, cei mai mulți dintre cei care l-au apelat, au avut chef de glume. Cel mai mult au avut de lucru medicii de pe ambulanță, care de peste 9.000 de ori au placat de la sediul instituției, fără să fie cazul.

Serviciul de Telecomunicații Speciale al județului Caraș-Severin a primit în primele trei luni ale acestui an aproape 56.000 de mii de apeluri. Doar circa 11.000 dintre acestea s-au confirmat ca fiind reale. Restul, au fost doar glumă proastă.

Medicii de pe ambulanță au primit cele mai multe apeluri false, peste 80% dintre apeluri îndpreptându-se spre ei, urmați de pompieri, poliție și jandarmi. “Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 904 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului deTelecomunicaţii Speciale, colonelul Adrian Fulea.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite