Siguranţa cetăţenilor în regim de avarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipajele poliţiei cu frâna pusă
Echipajele poliţiei cu frâna pusă

Nici poliţia din Caraş-Severin, nu a fost ferită de taifunul reformei din administraţie. În urma reorganizării,  posturile de poliţie din teritoriu au fost schimbate cu 10 secţii de poliţie rurală. Dintr-un foc, au fost radiate 26 de posturi. Alte 9 cadre s-au pensionat, 5 au fost declarate inapte medical, 9 şi-au prezentat demisia, 2 au fost disponibilizate iar într-un caz, politistul a fost demis.

În schema de organizare au rămas şi două posturi independente, cu subordonare directă secţiilor din apropiere. Una peste alta, siguranţa cetăţeanului stă în grija a 150 de cadre de poliţie. Consecinţele reducerilor de personal au dus la un fenomen neşteptat. Sau poate că nu.Timpul de reacţie la apelurile pe telefonul de urgenţă 112 a crescut. Potrivit adjunctului şefului Inspectoratului Judeţean Caraş-Severin, comisar şef Petru Şandru, chiar dacă noua structură a Poliţiei Rurale este o soluţie mai bună pentru protejarea cetăţenilor ea este perfectibilă.

Despre timpii de reacţie a patrulelor mobile, comisarul şef spune că o parte din probleme sunt date şi de configuraţia judeţului dar, menţionează acesta, şi de lipsa de personal: "Din cauză că itinerariile de patrulare acoperă zone mai mari, ne este mai dificil, deocamdată, să intervenim la apelurile lansate prin 112. Dacă înainte de reorganizare interveneam în 86% din cazuri sub zece minute, acum, doar în 78% din cazuri intervenim sub zece minute" spune Şandru.

Pentru a petici golurile s-a trecut la soluţii extreme. “În zonele unde localităţile sunt apropiate, gen Zorlenţ – Fârliug, echipajele de intervenţie şi-au împărţit timpii de patrulare. Mai greu este în zone cum ar fi Cornereva unde nu putem ajunge aşa cum ne-am dori’’, explică comisarul şef. Cert este că, indiferent cum ai împărţi cele 25 de echipaje de intervenţie rurală, nu prea ai cum să le eficientizezi iar populaţia se simte părăsită. Şi încă nu a căzut zăpada.

Nici statisticile nu sunt încurajatoare iar siguranţa cetăţeanului este în pericol. Astfel, la nivelul IPJ Caraş-Severin au fost sesizate 2812 infracţiuni, din care 928 în mediul rural. Adică undeva la 30% iar infracţiunile stradale, 17 la număr, sunt în creştere faţă de cele de anul trecut iar pentru 325 de infracţiuni s-a început urmărirea penală.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite