Apă potabilă la standarde europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialităţile locale au inaugurat noua staţie
Oficialităţile locale au inaugurat noua staţie

Astăzi, la Reşiţa, s-a inaugurat noua staţie de tratare a apei potabile. Investiţia, de circa 16,5 milioane de euro beneficiază de o tehnologie de tratare a apei unică în România. Dezinfectantul folosit, la tratarea apei, este mai puţin nociv decât cel clasic, cu clor. În plus, curăţă şi biofilmul ce se depune pe conducte.

 Începută în urmă cu doi ani, lucrarea a fost realizată cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul programului ISPA, fiind circumscrisă unui program mai amplu, de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi de epurare a apelor uzate în judeţul Caraş - Severin. Per total, suma alocată prin programul ISPA a fost de 52.733.660 de euro. Din această sumă, mai bine de jumătate (67%) reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă acordată de UE.

Suma iniţială a fost suplimentată cu încă 13.367.651 de euro de la bugetul de stat, la final valoarea totală disponibilă ajungând la suma de 65.773.311 euro. Prin modernizarea staţiei, capacitatea proiectată de livrarea apei potabile către reşiţeni este de 51.840 metri cubi pe zi, circa 600 de litri pe secundă. Lucrările de modernizare au vizat şi reabilitarea staţiilor de pompare Şamota 1 şi 2, a staţiei de reactivi şi a celei de filtrare precum şi a camerei de amestec şi a bazinelor de decantare. Lucrările au cuprins şi împlementarea unui sistem de monitorizare automată a debitelor şi construire a unui laborator modern.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite