TRAGEDIE Trupul bărbatului înecat acum două săptămâni a fost scos la suprafață

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazurile de înec ce au loc la Lacul Secul Secul îi bulversează anual pe reșițeni, mai ales că locația este printre cele preferate atunci când vine vorba despre baie și plajă. Asta, deși turiștii nu au parte de o zonă special amenajată în acest sens. În weekend, un reșițean a sunat la 112 ca să anunțe că a văzut pe lac cadavrul unui bărbat.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au constat că este vorba despre bărbatul care a fost dat dispărut în apele lacului la jumătatea acestei luni. „Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean Reşiţa, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. Bărbatul avea 50 de ani și a plecat la plajă cu un grup de prieteni, pe data de 17 iulie. Acesta a intrat și a ieșit de mai multe ori din apă, însă la un moment dat, cei care l-au însoțit au observat că prietenul lor nu a mai apărut la mal. Au alertat imediat pompierii, care au intervenit cu echipajele de scafandri, însă trupul bărbatului a fost de negăsit. Pentru că meteorologii anunță că vremea se îmbunătățește, medicii îi sfătuiesc pe cei care vor să se răcorească în apele lacurilor din județ să nu intre brusc în apă după ce au stat la soare, să aibă la ei colac și să nu plece la baie neînsoțiți.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite