Case pentru săracii din Caransebeș. Primăria s-a asociat cu mai multe ONG-uri și alocă 1,5 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociația "Habitat for Humanity" a mai derulat proiecte similare și în județul Bihor
Asociația "Habitat for Humanity" a mai derulat proiecte similare și în județul Bihor

Peste 60 de familii defavorizate, care locuiesc în barăcile din cartierul Balta Sărată, vor avea, în cel mult un an de zile, o locuinţă nouă. Municipalitatea din Caransebeş va demara proiectul „Locuinţe decente pentru cetăţeni responsabili” în parteneriat cu „Habitat for Humanity” România, Asociaţia „Nevo Parudimos”, Fundaţia „Ruhama” şi Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare, prin care fiecare f

Potrivit primarului Ion Marcel Vela, administraţia locală va contribui cu 1,5 milioane lei la bugetul proiectului, iar restul sumelor necesare vor fi asigurate de „Habitat for Humanity” România şi alte organizaţii neguvernamentale, din diferite surse. Tot edilul-şef a precizat că noile case nu vor fi amplasate doar în cartierul Balta Sărată, ci şi în alte zone, iar proiectul vizează, pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, formarea profesională a beneficiarilor de noi locuinţe şi asigurarea accesului la educaţie pentru copiii acestora.

”Considerăm că cel mai bine ar fi ca fiecare din cei care locuiesc acum în condiţii precare, în barăcile din Balta Sărată, să aibă propria casă, pe care în câţiva ani să o poată cumpăra, în loc de chirie urmând să achite o rată mai mult decât modică. Una dintre condiţii va fi că aceste case nu vor fi compacte, o să facem în fiecare cartier câteva case, în funcţie de locurile disponibile. Cred că într-un an vom reuşi să dăm aceste case la cheie, iar ulterior barăcile vor fi demolate”, a declarat edilul șef Marcel Vela.

Cei care vor beneficia de noile imobile, ce vor fi realizate la standarde decente vor trebui să îndeplinească şi alte condiţii, după cum a precizat managerul de proiect din cadrul Asociaţiei ”Nevo Parudimos”, Daniel Grebeldinger, care s-a arătat extrem de mulţumit de deschiderea conducerii municipalităţii pentru această iniţiativă. Astfel, beneficiarii noilor locuinţe vor trebui să participe efectiv la ridicarea acestora, copiii din aceste familii trebuie să urmeze cursurile unei instituţii de învătămănt şi măcar un membru de familie trebuie să fie angajat.

”Fiecare din familiile eligibile va semna un contract prin care se angajează să presteze un anumit număr de ore de muncă, iar noi vom încerca să calificăm într-o meserie măcar cate un membru de familie, ca să poată plăti mai uşor rata, chiria sau utilităţile. De asemenea, odată alese, locaţiile caselor nu vor mai putea fi schimbate. O altă condiţie importantă este va fi prezenţa copiilor la şcoală. Şi poate cea mai importantă cerinţă este că beneficiarii trebuie să fie locuitori ai Caransebeşului cu acte-n regulă, adică cu buletin de identitate”, a concluzionat Daniel Grebeldinger.

În zilele următoare, voluntari de la „Nevo Parudimos” se vor deplasa la barăcile din Balta Sărată pentru a realiza o situaţie clară, pe teren, cu numărul de membri ai fiecărei familii, pentru a identifica structura si nevoile acestora în vederea planificării tipului de locuinţe care vor fi construite.

Următoarea întâlnire între partenerii şi beneficiarii proiectului „Locuinţe decente pentru cetăţeni responsabili” se va desfăşura marţi 20 septembrie, la Primăria Caransebeş, ocazie cu care se va semna protocolul de parteneriat şi va fi finalizat planul de activităţi.

Tot atunci, vor fi prezentate modelele de case şi obligaţiile care le revin beneficiarilor iar aceştia vor semna precontractele cu partenerii din proiect.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite