Doru Boru, "samuraiul" din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doru Boru
Doru Boru

Profesorul Doru Dumitru Boru, este unul dintre cei mai titraţi maeştri în artele marţiale. Născut în Banat, sensey Doru, este cunoscut de peste două decenii ca practicant al artelor marţiale. În opinia sa, artele marţiale se completează, de minune, cu artele muzicale.

A început să practice artele marţiale în anii 80’ într-o vreme când acest lucru se făcea, pe ascuns, de teama represiunilor din partea miliţiei. S-a orientat spre stilul Shotokan – Fudokan, care i se potrivea, spune el, ca o mănuşă. ,,După 1989, am început să studiez cu diferiţi antrenori şi maeştrii din ţară şi străinătate (Germania, Austria, Italia, Franta, Japonia),, îşi reaminteşte sensey Doru. Experienţa acumulată, cu trecerea anilor, i-a dat curajul de a păşi mai departe şi, în anul 1996, a înfiinţat Clubul Shotokan Karate Kendo Reşiţa unde activeză ca preşedinte-antrenor sensey - arbitru.

A participat în decursul anilor la diferite concursuri, stagii şi seminarii cu maeştrii din Austria, Germania, Italia, Japonia. Drept urmare, după două decenii şi jumătate de pregătire a ajuns la un nivel de perfecţiune la care visează toţi puştii admiratori ai celebrului Bruce Lee: centura neagră 4 DAN Shotokan, 2 DAN Fudokan, 1 DAN Kendo.

Muzica, veriga complementară
Contactul cu filozofia oriental-asiatică la influenţat în gândire şi comportament: ,,Analizând cuvintele arte marţiale şi muzică, pot afirma că arta, în contextul ei universal cuprinde subderivate diferite ca muzica, poezia, pictura, sculptura. Pluralul arte, cuprins în denumirea celor marţiale, provine de la folosirea a diferite teme muzicale, melodii, ori sunete vocale pentru meditaţie, exemplu elocvent fiind călugarii tibetani,care le folseau la antrenamente, pentru obţinerea armoniei dintre minte-trup şi suflet.,, Înclinaţia spre muzică şi aptitudinile dezvoltate de-a lungul anilor în domeniul muzicii îi permit, acum, nu doar calitatea de meloman ci şi pe cea de profesor de chitară, canto sau pian. ,,Am început să studiez muzica în complexitatea ei teoretică, istorică şi interpretativă, începând de la 10 ani, sub îndrumarea tatălui meu care era dirijor şi interpret al instrumentelor de suflat. Revenind la karate, spune maestrul, am descoperit pe langă multe altele că modestia, bunătatea şi credinţa sunt bazele inţelepciunii, izvorul vietii.,,
Altruist, şi plin de modestie, consideră că realizările sale în plan profesional se circumscriu într-un mod fericit cu realizarile elevilor săi care sunt reflecţia în oglindă a muncii sale.

Întrebări şi răspunsuri
Ce înseamnă, pentru tine, cele două arte?
Pe lângă credinţă, respect şi onoare, cele două arte imi definesc existenţa, îmi modelează trupul şi caracterul. Simbiotic, mă ajută să înţeleg sensul vieţii îmi dăruiesc liniştea interioară în căutarea răspunsului la întrebarea: de unde venim, cine suntem şi încotro ne îndreptăm.             Cum ţi se par tinerii de astăzi?
Avem valori extraordinare în diferite domenii care ne reprezintă cu demnitate ţara în străinătate. Poate sunt puţin subiectiv dar, eu şi elevii mei, promovăm peste hotare România de peste 12 ani prin artele marţiale..
Profil
Născut – 01. 12.1969 comuna Dognecea                                      Studii. – Profesor de muzică la Şcoala Populară de Artă, unde predă chitara, percuţia şi Istoria şi teoria muzicii. Facultatea de Management Bucureşti,
Familie:Căsătorit, 1 băiat

Ce-i place – Tot ce ţine de conceptul de viaţă asiatic. ,,Fiind născut în zodia săgetător îmi place natura şi cum spun unii, să văd cum cresc pietrele,, explică Doru Boru. De asemenea, apreciază sinceritatea, bunul simţ şi corectitudinea, zâmbetul oamenilor şi bucuria adevărată.
Ce nu-i place – Vânzătorii de iluzii, grandomania şi lauda de sine. Nu agreează persoanele negativiste în gândire şi comportament şi nici activităţile lipsite de onoare şi etică cum ar fi cerşitul ori furtul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite