Profitul din turism este mai mic decât pierderile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu al Centrului de Cercetare în Turism şi Dezvoltare de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa arată că profitul din turismul făcut în Caraş-Severin este de trei ori mai mic decât pierderile.

Studiul a fost realizat de centrul de cercetare din cadrul universităţii reşiţene, în perioada august-noiembrie 2009. Potrivit acestuia, turismul cărăşean nu este exploatat la adevărata sa valoare.

Pensiunile fără specific local

Din studiu reiese că profitul din activităţile de turism este de trei ori mai mic decât pierderile din acest domeniu. Ba mai mult, în judeţul Caraş-Severin, în turism lucrează numai 1.500 de angajaţi.

Din cercetarea realizată şi din răspunsurile turiştilor chestionaţi reiese că pensiunile din Caraş-Severin nu au niciun specific, muzeele săteşti nu sunt organizate, iar la toate acestea se adaugă şi lipsa de ospitalitate, de unde se poate trage concluzia că principala problemă cu care se confruntă dezvoltarea turistică o reprezintă mentalitatea oamenilor, dar şi distanţa în a avea o organizare de promovare turistică. 

Motorul dezvoltării, o staţiune moartă

Potrivit studiului, motorul circulaţiei turistice îl reprezintă oraşul-staţiune Băile Herculane, chiar dacă în ultima perioadă s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului turiştilor, după care urmează Muntele Semenic şi staţiunea Poiana Mărului – Muntele Mic.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite