Privatizare cu faliment la gunoiul locuitorilor din oraşul de pe Bârzava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţenii plătesc scump şi gunoiul, şi datoriile în care este înglodată Prescom
Reşiţenii plătesc scump şi gunoiul, şi datoriile în care este înglodată Prescom

Doar două variante are în acest an compania de salubritate: să devină privată sau să se închidă de tot. Municipalitatea încearcă din răsputeri să găsească o firmă interesată de asociere cu Primăria, astfel încât să salveze operatorul de salubritate.

Situaţia actuală a SC Prescom SA, care asigură atât transportul public din oraş, cât şi serviciile de salubritate, este extrem de gravă. Anul trecut, din cauza datoriilor pe care le-a acumulat, firma a ajuns în pragul insolvenţei.

„Pentru anul în curs, noi căutăm o firmă serioasă, care să fie interesată de o eventuală asociere cu municipalitatea şi să preia serviciul de salubritate. Aceasta ar fi singura modalitate prin care am putea îmbunătăţi tot ce ţine de acest serviciu”, a spus Mihai Stepanescu, edilul şef al oraşului de pe Bârzava. Până acum, reprezentanţii Primărei Reşiţa au avut o serie de discuţii cu firme, însă niciuna nu a venit cu o ofertă concretă.

Privatizare de datorii

SC Prescom SA are în momentul de faţă datorii către Finanţe de 1 milion de euro, cu penalităţi de 100.000 de lei pe lună. „Orice firmă vrea să îl cumpere trebuie să îi preia datoriile”, a precizat consilierul local Dorinel Hotnogu. Ba mai mult, datoriile primăriei către Prescom ar aduce la faliment orice altă firmă. „Municipalitatea are datorii de aproape 2 milioane de euro către societate. Indiferent de cât de încărcat este bugetul, primăria trebuie să ia în calcul achitarea acestor datorii”, a adăugat consilierul local.

Haldina, bomba cu gaze

De la jumătatea anului trecut, haldina de gunoi din Dealul Lupacului a fost închisă. De atunci, gunoiul reşiţenilor ajunge în localitatea vecină, la Bocşa. Asta înseamnă preţuri mai mari la gunoi. „Plătim mai mult gunoiul, de când îl transportă la Bocşa, cu 75 la sută. Este destul de costisitor pentru o familie numeroasă”, a spus Alin Tomiţă, un reşiţean.

În timp ce locuitorii plătesc mai mult taxa pe gunoi, vechea haldină, închisă la jumătatea anului trecut, este un adevărat focar de infecţie. „Ca să dezafectăm groapa de gunoi, este nevoie de patru sau chiar cinci milioane de euro”, a declarat Ion Simion Purec, directorul aparatului tehnic de specialitate al primarului.

Soluţia este în mâna CJ

„Noi avem un proiect pentru construirea deponeului judeţean. El va rezolva problemele legate de colectarea deşeurilor menajere din judeţ, valorificarea celor reciclabile şi depozitarea deşeurilor inerte pe rampa ecologică. Valoarea proiectului este de 27 de milioane de euro”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), Tiberiu Pădurean. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite