Poliţiştii cărăşeni pregătesc masa de Crăciun pentru familiile nevoiaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oberşterescu şi Nica se gândesc la familiile nevoiaşe
Oberşterescu şi Nica se gândesc la familiile nevoiaşe

Sindicatul Poliţiştilor din Banat a început o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea familiior nevoiaşe de pe raza judeţului Caraş-Severin, în care vor să implice şi presa locală, dar mai ales societatea civilă.

Spiritul Crăciunului i-a atins deja pe oamenii legii, care vor uita pentru o vreme de amenzi şi sancţiuni, ei fiind preocupaţi acum să aducă un strop de bucurie în casele cărăşenilor mai strâmtoraţi la buzunar. “Sindicatul Poliţiştilor din Banat desfăşoară o campanie de ajutorare a familiilor nevoiaşe. Dorim să adunăm o serie de fonduri care să fie distribuite acestor familii. Ca de fiecare dată în preajma sărbătorilor, Sindicatul Poliţiştilor din Banat se implică pentru a ajuta familiie cu probleme sociale de pe raza judeţului. Sper să reuşim pentru că trebuie să ne implicăm cu toţii, atât societatea civilă, cât şi instituţiile bugetare. Nu putem fi impasibili la nevoile cetăţenilor”, a precizat Ion Oberşterescu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor.


Cotizaţii şi donaţii de la poliţişti
O mână de ajutor vor da şi poliţiştii de proximitate, care vor identica familiile nevoiaşe. „Cu cât sunt mai multe fonduri, cu atât e mai bine pentru că putem ajuta mai multe familii. Dorim să ajutăm cel puţin 50 de familii. Pe lângă faptul că vom veni cu o sumă importantă din cotizaţia membrilor noştri, fiecare poliţist în parte va dona o sumă de bani, după cum doreşte. În plus, cine doreşte să contribuie este binevenit. E inadmisibil să uităm de bătrâni, de copii. Nu putem accepta ca noi să avem ce pune pe masă de sărbători, iar alţii să nu-şi permită nimic.
Agentul-şef principal Lucian Nica lansează invitaţia de a se alătura campaniei „Şi nouă ne pasă” tuturor oamenilor de bine. „Facem apel pe această cale către societatea civilă. Persoanele cu posibilităţi financiare pot veni atât cu bani, obiecte vestimentare sau medicamente, cât şi cu dulciuri pentru copii. Putem fi contactaţi zilnic la sediul poliţiei municipiului. Vor avea întâietate, ca şi în anii trecuţi, familiile mai numeroase, familiile de bătrâni care nu au alt ajutor şi alte venituri decât pensia”, a spus Nica.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite