Plimbări în natură sau distracție în cluburile reșițene, ponturi pentru prima zi de Paște

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii spun că în minivacanţa de paşte reşiţenii se pot bucura de vremea frumoasă. Astfel, iubitorii plimbărilor în aer liber pot petrece clipe minunate fie la Văliug, Trei ape, Semenic, Cheile Caraşului sau Nerei.

 Reşiţenii pot profita de o plimbare cu bicicleta la doar câţiva kilometri de oraş. Peisajele de la Văliug sunt superbe, iar de kilogramele adunate în zielele de sărbătoare puteţi scăpa rapid după o astfel de plimbare. „Mă bucur că se mai încălzeşte vremea pentru că îmi doresc să ies cu prietenii în natură“, a spus Christian Steiner, de 22 de ani, din Reşiţa.

Unul dintre locurile care merită vizitat Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Aici, un lac ce nu îngheaţă niciodată şi o succesiune de cascade se numără printre monumentele naturale care merită văzute de fiecare turist.   De la Reşiţa şi până la Sasca Montană, locul de unde ar putea începe plimbarea, sunt aproape 80 de kilometri, iar de acolo se merge pe jos până sus la Cascada Beuşniţei. Prima oprire este Lacul Ochiul Beiului, un fenoment al naturii atât prin culoare cât şi prin faptul că iarna nu este afectat de îngheţ.

Distracție la maxim
Cluburile din Reșița vin cu oferte pe toate gusturile pentru acest final de săptămână. Muzica anilor 80, rock sau dance și dansatoare sexy, toate vă stau la dispoziție în funcție de preferințele pe care le aveți. Bambbo Studio One din municipiu te aşteaptă cu multe surprize la sfârşitul acestei săptămâni. Pentru cei care vor seri în stil 80, BaRock vă stă la dispoziție inclusiv duminică cu muzică de calitate. Și Rock Caffe Reșița este deschis pentru cei care îndrăgesc muzica rock. Intrarea este liberă atât la BaRock, cât și la Rock Caffe.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite